FIFA abandonează ideea de a avea 48 de echipe naționale la Campionatul Mondial din 2022

FIFA abandonează ideea de a avea 48 de echipe naționale la Campionatul Mondial din 2022
Publicat: 23/05/2019, 08:54

Un turneu final cu 48 de formații ar fi necesitat cel puțin două țări care să găzduiască competiția, iar FIFA a recunoscut că „după un proces complex și îndelungat ne-am dat seama că schimbarea nu poate avea loc acum”, se arată într-un comunicat.

Analiza FIFA a indicat că niciun alt stat din zonă, cum ar fi Emiratele Arabe Unite, Bahrain sau Arabia Saudită, nu poate găzdui meciuri de la Campionatul Mondial din 2022 până când infrastructura și legăturile economie cu Qatar nu vor fi puse la punct: „Fiind într-un stadiu avansat al pregătirilor, analia noastră a arătat că este nevoie de verificări suplimentare și de modificări logistice în țara gazdă, astfel că era nevoie de mai mult, iaro o decizie trebuia luată până la termenul limită din iunie”, mai scrie FIFA.

Astfel, turneul final din Qatar va rămâne cu 32 de echipe la start. Campionatul Mondial din 2022 va aduce o premieră prin faptul că partidele se vor juca iarna, în intervalul 21 noiembrie 2022 – 18 decembrie 2022.

În schimb, ideea de a avea 48 de echipe la Campionatul Mondial are șanse mari să fie pusă în aplicare în 2026, când Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii se vor ocupa de organizare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Ungurii îți ridică mașina și ți-o vând. Avertisment pentru șoferii români. Legea e lege
Monica Anghel este de nerecunoscut. Cântăreața s-a transformat total
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Care sunt plajele cu cel mai alb nisip din lume?