FIFA vrea să lanseze Cupa Mondială a cluburilor! Turneul va avea 32 de echipe și se va desfășura o dată la patru ani
FIFA vrea să se organizeze Cupa Mondială a cluburilor, proiect stopat în timpul pandemiei Covid-19. Turneul ar avea loc o dată la patru ani cu 32 de echipe, prima ediţie urmând a se disputa în vara lui 2025.
La Cupa Mondială a cluburilor, care a luat locul Cupei Intercontinentale în 2005, participă cele mai bune echipe din cele şase confederaţii FIFA, inclusiv câștigătoarea Ligii Campionilor şi cea a Copei Libertadores, dar şi o formaţie din ţara organizatoare.
FIFA intenționa în 2019 să organizeze peste doi ani, în vara lui 2021, în China, prima ediţie a unei Cupe Mondiale a cluburilor extinsă la 24 de echipe. Interesul e de a atrage drepturi tv cât mai mari și sponsori cât mai mulți.
FIFA vrea să lanseze Cupa Mondială a cluburilor! Turneul va avea 32 de echipe și se va desfășura o dată la patru ani
FIFA a decalat totul pentru a face loc Campionatului European şi Copei America, programate în vara lui 2020, dar amânate din cauza pandemiei.
Următoarea ediţie a Campionatului Mondial al cluburilor va avea loc în februarie 2025, în Maroc, țară care a mai găzduit turneul în 2013 şi 2014. În 2022, concursul s-a disputat în Emiratele Arabe Unite, iar Chelsea a câștigat.
Forul european, UEFA, se opune pentru că rivalizează cu Liga Campionilor, competiție foarte profitabilă.
„Ceea ce am hotărât noi este o Cupă Mondială cu 32 de echipe la fiecare patru ani, prima ediţie va avea loc în 2025 în timpul verii. Astăzi, Consiliul FIFA a luat în unanimitate această decizie în principiu. Sunt sigur că vor participa cele mai bune echipe din lume. Vor fi puse la punct toate detaliile, în ce ţară vom organiza asta… Va fi pus la punct în următoarele săptămâni, în următoarele luni, în consultare cu toată lumea”, a declarat preşedintele FIFA, Gianni Infantino, într-o conferinţă de presă ce a avut loc înainte ca turneul final din Qatar, Cupa Mondială, să se încheie.