Prima pagină » Sport » Fiica lui George Copos vrea să reprezinte România la Jocurile Olimpice! Ce SPORT practică fata fostului patron al celor de la Rapid

Fiica lui George Copos vrea să reprezinte România la Jocurile Olimpice! Ce SPORT practică fata fostului patron al celor de la Rapid

La 13 ani, Daria Copos face parte din lotul național de echitație, este multiplă campioană la categoria ei de vârstă și medaliată cu aur alături de echipa „tricoloră” la diverse Grand Prix-uri și la Cupa Națiunilor.

Se spune că așchia nu sare departe de trunchi, iar Daria Copos, fiica fostului patron al celor de la Rapid George Copos, o demonstrează. Dacă părintele a făcut performanță cu echipa de fotbal, fata este pe cai mari! Și la propriu, și la figurat!

La doar 13 ani, Daria, multiplă medaliată cu aur la diverse competiții europene la echitație, și-a stabilit deja obiectivul în sport.

Fiica lui George Copos, pe cai mari în Europa: „Vreau să reprezint România la Jocurile Olimpice!”

„Visul meu este să reprezint România la Jocurile Olimpice. Știu că am voință, iar cu ajutorul oamenilor care sunt lângă mine și mă susțin, voi putea ajunge la acest vis. Este țelul meu în sport. Când reprezint România sunt foarte mândră, suntem o echipă la lot, mă simt incredibil. Când am început sportul acesta, dacă mi-ar fi spus cineva că la 13 ani voi reprezenta România, nici nu credeam. Este un sentiment unic”, a spus Daria Copos, multiplă campioană la echitație, componentă a lotului național.

Deși este doar o copilă, Daria face sacrificii pentru visul ei. De altfel, ea recunoaște că petrece mai mult timp cu caii, decât cu prietenii și colegii de la școală: „Am trei cai, în fiecare zi fac antrenament cu fiecare. Am antrenamente de sărituri, de dresaj, iar performanta pentru mine înseamnă să fii dedicat, să mergi la multe concursuri, să ai grijă de cai și de nevoile lor. Mereu încerc să petrec cât mai mult timp cu ei, pe lângă sport vreau să am și o conexiune cu ei, pentru că sunt animale unice. Nu prea petrec timp cu prietenii de la școală, petrec mai mult timp cu caii mei, nu am timp de multe lucruri”.

Elena și George Copos, părinții ei, o susțin necondiționat, dar nici unul nu se încumetă să experimenteze sportul practicat de Daria. „Părinții nu au nicio legătură cu echitația, mă susțin, caii sunt ca niște nepoți pentru ei. Nu s-au urcat niciodată pe cai și nici nu cred că o vor face”, a mai declarat Daria Copos.

În echitație, este foarte importantă legătura pe care sportivul o leagă cu calul, iar Daria recunoaște că nu de puține ori animalele ei îi sunt refugiu, iar iapa Campari, în vârstă de 16 ani, este ca o soră mai mare: „Campari este experimentată, m-a ajutat să învăț bazele săriturilor, a fost învățătoarea mea, nu m-a taxat niciodată. Este obișnuită cu mine, mă vede zilnic, suntem ca două surori. Când vin la ea știe că îi dau morcovi sau alte recompense. Uneori o enervez cu toți pupicii, dar mă suportă. Vorbesc des cu ea, când sunt tristă mă duc la ea în boxă, îmi pun fân pe jos și stau cât mănâncă, mă încarcă cu energie pozitivă. O pup pe Campari mai des decât pe părinți, simt un confort când o pup, uit de tot ce se întâmplă în jurul meu”.

Salt uriaș făcut în câțiva ani

Daria Copos a început aventura în echitație când avea doar 9 ani. Timp de 2 ani a fost vorba despre agrement, apoi, din 2022, a luat în serios ideea de performanță.

A avut o creștere fulminantă, ajungă ca, în doar doi ani, să facă parte din echipa națională a României, alături de care a câștigat locul 1 la Grand Prix-ul de la Linz (2024), locul 1 la Cupa Națiunilor (Samorin, Slovacia, 2024), precum și titlul de campioană națională la copii 2 (2024), Cupa României la copii 2 (2023 și 2024) și Cupa Federației (2023).

„Aveam emoții mari la început, acum 2-3 ani, m-am acomodat, mă liniștesc caii mei, am încredere în ei, dar ce emoții mai simt, că sunt firești, le stăpânesc. Înainte de cursă doar îi mângâi pe cai și iau din energia lor, să fim conectați. Caii mei știu ce au de făcut când intră în concurs”, a completat campioana la echitație.

Iepele mă testează mai mult, armăsarul meu este foarte cuminte, cu el mă înțeleg foarte ușor. Iepele sunt mai îndrăznețe și mai fițoase. Eu zic că semănăm un pic. Pe iepele le cheamă Campari și Argentina, iar pe armăsar Castigo – Daria Copos

Foto: arhivă personală

Daniel Georgescu este jurnalist în mediul online de cinci ani, dar a lucrat și în presa scrisa locala, fiind născut in apropiere de Bucuresti. S-a mutat în Capitală și a fost acceptat la Gândul, ... vezi toate articolele

Citește și