Fiica vrea o medalie la JO Paris cu solul compus de cea care i-a adus mamei argintul la JO Seul

Publicat: 06 06. 2024, 20:04

La 36 de ani distanță de la medalia olimpică obținută de Camelia Voinea la Seul, câștigată cu solul compus de Marcela Fumea, fiica ei, Sabrina, vrea să repete performanța, dar la Paris, tot cu un program făcut de aceeași antrenoare.

Mai sunt 50 de zile până la JO Paris, iar cea mai bună gimnastă din România nu își permite niciun moment de relaxare! În Franța, Sabrina Maneca Voinea vrea două medalii!

„La sol și la bârnă sunt cea mai pregătită! Mă simt foarte bine, nu am emoții deloc și îmi doresc să mă bat cu cele mai bune sportive din lume”, a spus Sabrina Maneca Voinea, componentă a lotului național de gimnastică artistică al României.

Fiica vrea o medalie la JO Paris cu solul compus de cea care i-a adus mamei argintul la JO Seul

De când s-a apucat de gimnastică, sportiva este antrenată de mama sa, Camelia Voinea, medaliată cu argint în proba pe echipe, la Jocurile Olimpice de la Seul, din 1988.

„Pur și simplu am lacrimi în ochi de fericire. Îmi doresc nespus de mult ca România să ajungă din nou să prindă finale, să ajungă din nou să câștige o medalie olimpică, indiferent de culoare”, a declarat Camelia Voinea, antrenoarea Sabrinei Maneca Voinea.

De un an, Sabrina lucrează la sol cu Marcela Fumea, numărul 1 în gimnastica aerobică din România și membru în Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Gimnastică.

Tot Marcela Fumea este cea care în urmă cu 36 de ani, la Jocurile Olimpice de la Seul, i-a compus Cameliei Voinea solul, cu care aceasta a câștigat argintul olimpic, pe echipe. „Am și râs și am spus: poate urmează să îi faceți solul și fetiței Sabrinei…Noi am avut o colaborarea foarte bună când eu eram sportivă, acum se înțelege foarte bine cu Sabrina”, a anunțat Camelia Voinea.

Sabrina numără zilele până la marea competiție și are un singur vis: „De când m-am apucat de gimnastică, de la 2 ani mă tot uit la medalia mamei și îmi doresc și eu. În fiecare noapte mă visez cu medalia olimpică la gât”.

A câștigat două medalii de argint la Europeanul de la Rimini

În urmă cu o lună, Sabrina a câștigat două medalii extrem de importante la Campionatul European de la Rimini, din Italia. Ambele de argint, în finalele de la sol și bârnă.

În luna iulie, Sabrina Maneca Voinea va fi prezentă alături de colegele sale din echipa națională de gimnastă la Jocurile Olimpice, acolo unde România a fost prezentă ultima dată, în 2012, la Londra. Atunci, “tricolorele” au obținut medalia de bronz în proba pe echipe. „Sunt foarte puternică, stau bine psihic și abia aștept să intru în luptă ce cele mai bune sportive din lume! Îmi doresc ca de la Paris, să mă întorc cel puțin cu o medalie”, a spus Sabrina.