Finala Wimbledon 2019 | Simona Halep câștigă pentru prima oară trofeul de la Wimbledon și al doilea titlu de Grand Slam din carieră / Halep: Niciodată nu am jucat un meci mai bun. A fost visul mamei mele – VIDEO
Ora 17.40 Serena Williams: Simona Halep a jucat incredibil. Trebuie doar să-ți scoți pălăria în fața ei
„Simona a jucat incredibil. A fost incredibil nivelul ei. Când o jucătoare e la acest nivel, trebuie doar să îți scoți pălăria și să o feliciți pentru ceea ce realizează. Eu mă bucur de acest sport. Îmi place să joc aici. E cu adevărat entuziasmant. Echipa mea e minunată. Le mulțumesc tuturor pentru sprijinul pe care mi l-au oferit de-a lungul timpului”, a spus Serena Williams, la finalul finalei de la Wimbledon.
Ora 17.25 Halep: Niciodată nu am jucat un meci mai bun. A fost visul mamei mele
Momentul în care Simona Halep devine câștigătoarea Wimbledon 2019
Ora 17.00 Simona Halep câștigă pentru prima oară trofeul de la Wimbledon și al doilea titlu de Grand Slam
Ora 16.36 Românca a câștigat primul set cu 6 – 2
Simona Halep (7 WTA) a câștigat primul set al finalei feminine de la Wimbledon, contra americancei Serena Williams (10 WTA). Românca s-a impus cu 6-2, după doar 26 de minute.
Spectatori de rang înalt la finala Wimbledon 2019
Ora 16.32 Halep vs. Williams: Românca conduce primul set de 5 – 2
Ora 16.28 Simona Halep conduce primul set cu 4 – 1
Simona Halep (7 WTA) are un start perfect de meci în finala feminină cu Serena Wiiams (10 WTA). Românca și-a adjudecat primele patru game-uri și conduce cu 4-1.
Ora 16.17 Halep a început finala cu un break
Simona Halep (7 WTA) a început excelent finala feminină de la Wimbledon, contra americancei Serena Williams (10 WTA). La primul game al jocului, constănțeanca a câștigat pe serviciul adversarei, luându-și un avantaj important.
Știre inițială
Victoria Simonei s-a întâmplat la Turneul Campioanelor din 2014 (scor: 6-0, 6-2).
Traseul până în finală al Simonei Halep:
turul 1: 6-4,7-5 cu Aliaksandra Sasnovici (Belarus, 36 WTA)
turul 2: 6-3, 4-6, 6-2 cu Mihaela Buzărnescu (România, 53 WTA)
turul 3: 6-3, 6-1 cu Victoria Azarenka (Belarus, 40 WTA)
optimi: 6-3, 6-3 cu Cori Gauff (SUA, 313 WTA)
sferturi:7-6 (4), 6-1 cu Shuai Zhang (China, 50 WTA)
semifinale: 6-1, 6-3 cu Elina Svitolina (Ucraina, 8 WTA)
Traseul până în finală al Serenei Williams:
turul 1: 6-2, 7-5 cu Giulia Gatto-Monticone (Italia, 161 WTA)
turul 2: 2-6, 6-2, 6-4 cu Kaja Juvan (Slovenia, 133 WTA )
turul 3: 6-3, 6-4 cu Julia Goerges (Germania, 17 WTA)
optimi: 6-2, 6-2 cu Carla Suarez Navarro (Spania, 31 WTA)
sferturi: 6-4, 4-6, 6-3 cu Alison Riske (SUA, 55 WTA)
semifinale: 6-1, 6-2 cu Barbora Strycova (Cehia, 54 WTA)
Simona Halep pare că se simtă foarte stăpână pe situație, afirmând la conferința de presă după meciul din semifinale cu Svitolina: „Am învățat din aceste partide că am șansa mea. Acum, sunt convinsă că pot să o înving pe Serena.”
Pentru sportiva din Statele Unite ale Americii, care va împlini 38 de ani în luna septembrie, va fi a 11-a finală disputată la All England Club. Serena Williams a pierdut doar trei dintre acestea (2004, 2008 și 2014), și a triumfat în celelalte șapte (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015 și 2016).
De partea cealaltă, Simona Halep se află la prima prezență în finala de la Wimbledon, în această ediție depășindu-și cel mai bun rezultat, obținut în 2014, semifinală pierdută contra lui Eugenie Bouchard. De asemenea, constănțeanca are un singur titlu de Mare Șlem în palmares, obținut în 2018, la Roland Garros.
În cazul unei victorii sâmbătă, Serena Williams va deveni jucătoarea cu cele mai multe turnee de Mare Șlem câștigate, egalând-o pe Margaret Court. În prezent, americanca are 23 de astfel de titluri (șapte la Australian Open, trei la French Open, șapte la Wimbledon și șase la US Open).
Foto: Wimbledon / Twitter