Fiul cel mare al fostului fotbalist David Beckham a semnat cu o echipă din Premier League

Publicat: 22 05. 2013, 09:19
Actualizat: 03 07. 2013, 23:41

Brooklyn Beckham, fiul cel mare al fostului fotbalist David Beckham, a semnat un contract cu formația Queens Park Rangers, informează The Sun.

Brooklyn, în vârstă de 14 ani, a jucat și la LA Galaxy, când David evolua la formația din MLS.

David Beckham, în vârstă de 38 de ani, s-a retras din fotbal săptămâna trecută, după 20 de ani de carieră. El este primul englez care a câștigat titlul în patru țări diferite, în Anglia cu Manchester United, în Spania cu Real Madrid, în SUA cu LA Galaxy și în Franța cu Paris Saint-Germain.