Florin Prunea: Intenționez să candidez la președinția FRF

Publicat: 04 07. 2013, 15:32
Actualizat: 04 07. 2013, 15:32

Fostul internațional Florin Prunea a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, că intenționează să candideze la președinția Federației Române de Fotbal, dar a precizat că deocamdată nu a luat o decizie definitivă în acest sens.

„Intenționez și eu să candidez la președinția FRF, de fapt am acest gând de mai mult timp. Încă nu am luat o decizie definitvă, deocamdată discut cu membrii afiliați, voi vedea ce hotărâre voi lua”, a spus actualul președinte al CSMS Iași pentru MEDIAFAX.

Întrebat ce părere are despre un duel cu fostul său coleg de la echipa națională, Gheorghe Popescu, cel care și-a anunțat, joi, candidatura la alegerile din 2014, Florin Prunea a afirmat: „Va fi o campanie electorală interesantă dacă mă voi hotărî. Oricum, eu nu cred că vor fi doar doi candidați. Din ce știu eu mai sunt persoane care doresc să candideze. Dar, repet, eu încă nu sunt hotărât dacă voi candida, acum sunt la stadiul de discuții”.

Fostul internațional Gheorghe Popescu a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că va candida la alegerile următoare pentru postul de președinte al Federației Române de Fotbal (FRF). Alături de Gheorghe Popescu, la conferința de presă de joi au fost prezenți și Gheorghe Hagi, Ilie Dumitrescu și Bogdan Stelea, care ar urma să ocupe funcții de conducere în FRF în cazul în care fostul căpitan al echipei FC Barcelona va câștiga alegerile de anul viitor.

Președintele FRF, Mircea Sandu, a afirmat în mai multe rânduri că nu va mai candida la următoarele alegeri, programate la 1 iunie 2014.