Florinel Coman nu mai e „Mbappe”. Patronul FCSB îl compară cu Maradona și Messi

Publicat: 15 05. 2023, 12:00

Florinel Coman a înscris singurul gol al meciului FCSB – CFR Cluj, iar Gigi Becali l-a comparat cu Maradona și Messi, deși până acum îl numea „Mbappe”.

Coman a fost lansat în minutul 49 de Darius Olaru și a marcat excelent după o cursă de 50 de metri. El a punctat și în turul play-off-ului cu CFR Cluj.

După victoria cu CFR Cluj, 1-0, FCSB are șanse mari să câștige titlul. Echipa roș-albastră e la un punct în spatele liderului Farul Constanța.

Florinel Coman nu mai e „Mbappe”. Patronul FCSB îl compară cu Maradona și Messi

FCSB – CFR Cluj, 1-0. Cum au arătat cele două echipe și cum arată clasamentul la zi al Ligii 1.

„Ce să zic? Acum e normal ca noi să fim favoriți, dacă o luăm după valoare, dacă ținem cont că lipsește Alibec. Noi jucăm ultima etapă cu Rapid, va juca cu multă ambiție, dar CFR va juca pentru calificare. Noi jucăm ultima etapă pe Arena Națională, iar Farul la CFR. Dacă joci cu Farul și te bați la titlu, atunci trebuie să o bați pe Farul dacă vrei să iei titlu. Nu?

Ce este schimbat? S-a schimbat un singur lucru. E vorba de Coman, valoarea lui Coman s-a schimbat. Dacă nu era Coman… Nu eram la lupta pentru titlu acum. Nu poți doar cu el. Ce a făcut Maradona la Napoli? Ce a făcut Messi la Barcelona? Coman poate să câștige cu Olaru și Compagno pe lângă el.

Am avut emoții, chiar pot să spun că am avut emoții mai mari cu Sepsi. Am avut emoții și acum, dar nu la fel de mari ca la meciul cu Sepsi. Sepsi a fost foarte periculoasă, pasează foarte bine, combină foarte bine”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

S-a terminat pentru CFR! Lupta se dă între Becali și Hagi. Amândoi sunt doi antrenori extraordinari de mari – Dumitru Dragomir, fost președinte LPF