FORMULA 1 ar putea începe în luna iulie. Unde s-ar desfășura primele curse
Sezonul 2020 al Campionatului Mondial de Formula 1 ar putea începe pe 5 iulie, cu Marele Premiu al Austriei. Anunţul a fost făcut de CEO-ul Formula 1, Chase Carey, imediat după ce a mai fost anulată o cursă din cauza pandemiei de coronavirus.
Chase Carey a dezăluit că „este încrezător că startul sezonului poate avea loc în această vară”, dar cursele vor avea loc fără spectatori.
„În septembrie, octombrie şi noiembrie vom avea loc cursele din Eurasia, Asia şi America şi vom încheia sezonul în decembrie în Golf, cu Bahrain, înaintea finalei din Abu Dhabi, ajungând astfel la 15-18 curse. Vom oferi publicităţii programul final cât de repede putem”, a spus Chase Carey, CEO Formula 1, potrivit BBC.
Primele curse ale sezonului vor avea loc în Austria, prima pe 5 iulie, iar a doua, la Red Bull Ring, pe 12 iulie. Următoarele două curse vor fi în Anglia, pe 19 şi 26 iulie.
Grand Prix-ul Franţei, care era programat să înceapă pe 28 iunie, a fost suspendat, pentru că în această țară toate evenimentele majore sunt anulate până la jumătatea lunii iulie, informează Mediafax.