Prima pagină » Sport » Fosta gimnastă Lavinia Miloșovici a născut un băiețel

Fosta gimnastă Lavinia Miloșovici a născut un băiețel

Fosta gimnastă Lavinia Miloșovici a născut un băiețel
Fosta gimnastă Lavinia Miloșovici a născut, marți, un băiețel de peste trei kilograme, la Maternitatea "Dr. Dumitru Popescu" a Spitalului Municipal din Timișoara, iar atât mama, cât și copilul se simt bine, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fosta gimnastă Lavinia Miloșovici a născut, marți, un băiețel de peste trei kilograme, la Maternitatea „Dr. Dumitru Popescu” a Spitalului Municipal din Timișoara, iar atât mama, cât și copilul se simt bine, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul Spitalului Municipal din Timișoara, dr. Octavian Mazilu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că fosta gimnastă Lavinia Miloșovici a născut, marți, un băiețel sănătos, la Maternitatea „Dr. Dumitru Popescu”.

„Doamna Lavinia Miloșovici a născut astăzi (marți – n.r.) la maternitatea Spitalului Municipal un băiețel de 3,150 de grame, prin operație de cezariană și atât mama, cât și copilul se simt foarte bine. Ne onorează că doamna Lavinia Miloșovici a ales maternitatea noastră, este o bucurie pentru noi”, a declarat dr. Octavian Mazilu.

Potrivit sursei citate, fiul Laviniei Miloșovici va purta numele Cosmin Mihai.

Lavinia Miloșovici a mai avut o fetiță, care, însă, în 2008, la vârsta de patru ani, a murit din cauza unei boli a sistemului nervos.

Lavinia Miloșovici, în vârstă de 37 de ani, a debutat în competițiile oficiale internaționale în 1991 și s-a retras din activitatea competițională după Jocurile Olimpice din 1996.

Fosta gimnastă a participat la trei ediții ale Campionatelor Europene de juniori și seniori, șapte Campionate Mondiale și la două ediții ale Jocurilor Olimpice, adunând 29 de medalii, din care 13 de aur.

Citește și