Fosta jucătoare de tenis Elena Baltacha a încetat din viață
Originară din Kiev, dar crescută în Scoția, Elena Baltacha a anunțat în martie că suferă de cancer la ficat, boală ce i-a fost depistată în ianuarie.
Fiică a unei foste atlete ruse și a lui Sergei Baltacha, fotbalist profesionist la Ipswich Town și Inverness, ea a suferit de la 19 ani de colangită sclerozantă primitivă, o maladie a ficatului care atacă sistemul imunitar.
Elena Baltacha a reprezentat Marea Britanie și s-a retras din activitatea sportivă în noiembrie 2013. Cea mai bună clasare a ei a fost locul 49 WTA.