Prima pagină » Sport » Fostul antrenor al Simonei Halep și-a pierdut noua elevă după doar câteva zile

Fostul antrenor al Simonei Halep și-a pierdut noua elevă după doar câteva zile

Fostul antrenor al Simonei Halep și-a pierdut noua elevă după doar câteva zile
Jucătoarea americană Madison Keys, locul 30 WTA, a renunțat la colaborarea cu antrenorul Wim Fissette după câteva zile, fără a dezvălui motivele acestei decizii, informează tennis.com.

Fissette a pregătit-o de la începutul acestui an pe Simona Halep, locul 3 WTA, însă sportiva din Constanța l-a preferat pentru viitorul sezon pe Victor Ioniță.

Belgianul a fost angajat la începutul acestei săptămâni de americanca în vârstă de 19 ani pentru turneele din Europa și urma să colaboreze în pregătirea sportivei cu fosta ocupantă a locului 1 WTA Lindsay Davenport.

Însă Keys s-a răzgândit și l-a preferat în locul lui Fissette pe Jon Leach, soțul lui Lindsay Davenport. Leach și Davenport vor lucra cu Keys la turneele importante, pentru cele de categorie inferioară urmând să fi angajat un al treilea tehnician.

Davenport și Leach au patru copii și, atunci când se va putea, întreaga familie va călători cu Madison Keys la turnee, a precizat sursa citată. În alte cazuri, unul dintre soți va rămâne acasă, în Califiornia, cu copiii.