Fostul internațional ucrainean Vladislav Vașciuk, la terapie intensivă după un accident rutier
Fostul internațional ucrainean Vladislav Vașciuk a suferit, miercuri, un accident rutier în urma căruia a fost internat în secția de terapie intensivă a unui spital din Kiev, al având mai multe coaste fracturate și plămânii afectați, informează R-Sport.ru.
Potrivit sursei citate, mașina în care se afla Vașciuk a intrat în coliziune cu un camion, în timp ce încerca să depășească alt vehicul, miercuri dimineață.
Vașciuk, în vârstă de 38 de ani, a jucat ultima dată la Volin Luțk și s-a retras din activitate în 2011. El a evoluat pentru naționala Ucrainei în 63 de meciuri, în perioada 1996-2006.