FOTBAL. Vedeta care a învins cancerul după 17 luni de chimioterapie. Culmea, se teme mai tare de coronavirus!
Italianul Gianluca Vialli, unul dintre cei mai mare atacanți din istoia fotbalului, s-a vindecat de cancer pancreatic. Un an și jumătate a durat calvarul pentru fostul coleg de la Chelsea al românului Dan Petrescu.
„Sunt bine acum. În decembrie am încheiat 17 luni de chimioterapie, un ciclu de 8 luni şi un altul de 9. A fost dificil chiar şi pentru cineva atât de dur ca mine, atât fizic, cât şi mental. Testele au arătat că nu mai am urme de boală. Sunt fericit, chiar dacă o spun cu respiraţia tăiată că aş fi în siguranţă. În ceea ce priveşte sănătatea mea, asta înseamnă să mă uit în oglindă din nou, să văd că îmi creşte părul, să nu fiu nevoit să-mi desenez sprâncenele. În acest sens, mă simt foarte norocos în comparaţie cu mulţi alţii”, a vorbit Vialli într-un interviu preluat de BBC.
Fostul atacant al echipelor Sampdoria, Juventus și Chelsea consideră, însă, că noul coronavirus este un dușman mult mai periculos decât cancerul.
„Mă gândesc la cei aduşi la spital şi forţaţi să moară singuri, rudelor nu le este permis să se apropie ca să nu se molipsească şi nu pot merge la înmormântări. Este teribil! Această criză va lăsa cicatrici enorme în ţară, cicatrici emoţionale, morale şi economice. Să continuăm să-i susţinem pe cei din cei din sistemul de sănătate, aceşti oameni generoşi, cu putere fizică şi psihică. Să nu-i uităm atunci când toată acestea se termină”, a reacționat Vialli.
Ca sfat din partea unui care a câștigat bătălia cu poate cea mai nemiloasă boală, Gianluca Vialli le transmite oamenilor ca pe viitor „nu doar să spună că sănătatea este cea mai importantă, dar chiar să creadă asta. Să nu mai fie tăieri în ceea ce priveşte sănătatea publică, fără să mai fie poduri cărora le este permis să se dărâme. Să facem siguranţa şi securitatea fiecărei persoane responsabilitatea primordială!”.