Fotbaliștii Lukanovici și Obed, bătuți la ieșirea dintr-un club de noapte din București

Publicat: 14 12. 2013, 20:20
Actualizat: 13 09. 2014, 07:12

Fotbaliștii echipei Rapid, Darko Lukanovici și Rhemaa Obed, au fost bătuți la ieșirea dintr-un club de noapte din București, joi seară, de către bodyguarzi, informează www.prosport.ro. Conform site-ului citat, cei doi fotbaliști, care de miercuri sunt în vacanță, au fost bătuți cu bâtele de către bodyguarzi, doar pentru că joacă la Rapid.

Lukanovici și Obed s-au aflat în clubul de noapte împreună cu trei prieteni.

„Știu despre incident, eu mereu le-am spus să aibă grijă pe unde merg. Am avut o discuție cu ei și mi-au spus că s-au comportat civilizat și nu au provocat ei scandalul. Îmi pare rău să spun, dar sper că acest incident să le fie învățătură de minte și data viitoare să aibă mai multă grijă pe unde umblă”, a declarat tehnicianul Viorel Moldovan pentru www.prosport.ro.

Surse din Poliția Capitalei au precizat pentru MEDIAFAX că au primit o sesizare vineri dimineață la ora 3.30, privind o altercație pe o stradă din Sectorul 2. Lukanovici și un prieten ar fi petrecut într-un club, iar spre dimineață ar fi început să se manifeste zgomotos, strigând „Hai Rapidul!”, motiv pentru care bodyguardul i-a poftit afară. Cei doi s-ar fi împotrivit și ar fi fost scoși din local forțat, ajungând în aceeași dimineață la Spitalul Floreasca, fără a rămâne însă internați. Totodată, nu s-a primit nicio plângere în urma acestui incident, au mai spus sursele citate.

Potrivit unor surse medicale, Lukanovici, care prezenta un traumatism cranio-facial ușor, și prietenul său s-au prezentat singuri la spital, unde au rămas pentru aproximativ o oră – o oră și jumătate.