Prima pagină » Sport » Fotbalistul Dorel Stoica a provocat un accident rutier, în timp ce conducea băut

Fotbalistul Dorel Stoica a provocat un accident rutier, în timp ce conducea băut

Fotbalistul Dorel Stoica a provocat un accident rutier, în timp ce conducea băut
Fotbalistul Dorel Stoica a fost implicat într-un accident rutier care s-a petrecut pe șoseaua de centură a municipiului Lugoj, el având o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool în aerul expirat, astfel că polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, șoferul unui autoturism a suferit răni ușoare, fiind transportat la spital, după ce a fost implicat, marți, într-un accident rutier pe centura ocolitoare a municipiului Lugoj din județul Timiș.

„În urma accidentului, șoferul autoturismului a suferit răni ușoare, fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Întrucât acesta emana vapori de alcool, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i s-a solicitat să se supună recoltării probelor biologice, acesta refuzând”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, șoferul a intrat într-un sens giratoriu unde a pierdut controlul volanului, ieșind în afara părții carosabile.

Conform polițiștilor, șoferul este Dorel Stoica, acesta aflându-se la volanul unui autoturism marca Audi Q7.

Convocat de patru ori la națională, Dorel Stoica, 35 de ani, a evoluat, printre altele, la echipele Universitatea Craiova, Steaua București, Dinamo București și CS Turnu Severin. Ultima dată a jucat la FC Universitatea Craiova, echipa patronată de Adrian Mititelu. În prezent, el este fără angajament.

Citește și