Frații Maior atacă podiumul mondial de raliuri în Croația

Publicat: 20 04. 2024, 08:28

Echipajul tricolor format din frații Norbert Maior și Francesca Maior se află pe locul 4 în topul mondial al juniorilor după primele două zile ale Raliului Croației, a doua etapă a celei mai importante competiții de profil din lume.

Cei doi au câștigat inclusiv una dintre primele 8 probe speciale ale zilei de sâmbătă.

Frații Maior atacă podiumul mondial de raliuri în Croația

Impulsionați de succesul obținut de Simone Tempestini, colegul lor de la Napoca Rally Academy, în etapa europeană, cei doi au confirmat încă de pe primii kilometri ai asfaltului croat, instalându-se pe podium din a doua probă. Chiar dacă au făcut pană de nu mai puțin de 4 ori pe ultimele două probe din prima buclă a zilei, frații Maior au reușit să gestioneze situația excelent și și-au consolidat poziția.

„Pe ultima probă am pierdut zeci de secunde, însă era important să ajungem la finișul probei și să revenim în parcul service pentru a rezolva situația. A fost o provocare peste care am trecut cu bine”, a spus Norbert Maior la finalul zilei.

Pilotul brașovean a reușit și o victorie pe a șasea probă specială, astfel că are asigurat cel puțin un punct în clasamentul mondial după această etapă.

Pe modelul Ford Fiesta Rally3, acesta și-a păstrat locul 3 până aproape de finalul zilei, cedând în a opta probă special în fața australianului Taylor Gill, însă diferența este mică. Maior trebuie să recupereze 6 secunde în următoarele două zile pentru a-și asigura un loc istoric pe podiumul juniorilor.

Sâmbătă sunt programate alte 8 probe speciale, care au o lungime de aproape 109 kilometri. Raliul va reîncepe la ora 8:30, ora României, cu proba Smerovišće – Grdanjci. Dacă s-ar menține rezultatul de astăzi, atunci Norbert Maior ar urca până pe locul 5 în topul general al juniorilor în WRC.