Prima pagină » Sport » FRF a înregistrat un profit de 13,755 de milioane de euro în 2011

FRF a înregistrat un profit de 13,755 de milioane de euro în 2011

FRF a înregistrat un profit de 13,755 de milioane de euro în 2011
Federația Română de Fotbal a înregistrat anul trecut un profit de 59,418 milioane de lei (13,755 milioane de euro) a anunțat, luni, în cadrul Adunării Generale Ordinare, trezorierul forului prezidat de Mircea Sandu, Vasile Filimon.

Federația Română de Fotbal a înregistrat anul trecut un profit de 59,418 milioane de lei (13,755 milioane de euro) a anunțat, luni, în cadrul Adunării Generale Ordinare, trezorierul forului prezidat de Mircea Sandu, Vasile Filimon.

În 2011, FRF a avut încasări de 127,414 milioane de lei (29,562 milioane de euro) și cheltuieli de 67,996 milioane de lei (aproximativ 15,776 milioane de euro).

Potrivit lui Filimon, FRF mizează pentru anul curent pe venituri de 51,111 milioane lei (11,25 milioane de euro), în timp ce cheltuielile vor ajunge la 110,529 milioane de lei (25,505 milioane de euro).

Diferența de bani necesară continuării activității în acest an va fi acoperită din profitul înregistrat anul trecut, 59,418 milioane (13,755 milioane de euro).

De asemenea, acțiunile echipei naționale de seniori din acest an vor costa FRF peste 2,5 milioane de euro.

În timp ce anunța că deficitul preconizat pentru anul curent va fi acoperit din profitul de anul trecut, Filimon a fost întrerupt de președintele Mircea Sandu, care a anunțat că FRF urmează să semneze contracte noi de sponsorizare, dar și să vândă drepturile TV pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2014. „Diferența o vom acoperi din banii din drepturile TV pentru preliminariile Cupei Mondiale, din meciurile pe care le vom organiza, dar și din banii veniți de la sponsorii care ne bat la ușă înainte de preliminarii”, a spus Sandu.

Anul trecut, FRF a investit 1,1 milioane de euro în centrul de pregătire de la Buftea, banii fiind cheltuiți pentru amenajarea unei parcări de 2.200 de metri pătrați, a 1.400 de metri pătrați de alei, dar și pentru construirea unui teren de tenis, a unui teren de fotbal pe plajă, precum și a unei suprafețe de joc naturală pentru fotbal. Potrivit lui Filimon, până în prezent FRF a investit peste cinci milioane de euro în centrul de pregătire de la Buftea.

De asemenea, FRF va mai cheltui 600.000 de euro pentru dotarea cu sisteme de încălzire a celor două terenuri de joc de la Centrul Național Academia de Fotbal Mogoșoaia, deși terenul principal a fost reînsămânțat anul trecut înaintea Campionatului European sub 19 ani găzduit de România.

Pe de altă parte, Centrul Național Academia de Fotbal Mogoșoaia a înregistrat anul trecut un profit net de 46.000 de lei la venituri de 4,589 de milioane de lei, cheltuieli de 4,51 milioane de lei, în timp ce impozitul pe profit a fost de 33.000 de lei.

Anul acesta FRF va continua programul prin care oferă mingi de fotbal fiecărui club de copii și juniori, suma totală alocată în 2012 pentru cele 6.250 de baloane fiind de 110.000 de euro.

Pe de altă parte, președintele clubului Progresul București, care activează în Liga a IV-a cu jucători a căror vârstă nu depășește 17 ani, Bogdan Tohăneanu, i-a solicitat lui Mircea Sandu instituirea unui fond prin intermediul căruia grupările de copii și juniori care prezintă proiecte viabile să poată accesa banii necesari susținerii activității sportive pentru întreținerea suprafețelor de joc, dotarea acestora cu plase, porți și alte echipamente.

„Sunt de acord că susținerea cluburilor de copii și juniori nu se ridică la nivelul dorit. Sunt de acord cu propunerea domnului Tohăneanu ca pe modelul fondurilor europene să se instituie un fond. Îl voi desemna pe trezorierul Filimon să găsească banii necesari, iar propunerea va fi analizată în următoarele ședințe ale Comitetului Executiv”, a adăugat Sandu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile