FRF caută în Spania juniori pentru naționalele României
„În Spania există o mare comunitate de români ai căror copii joacă fotbal acolo. Vorbim despre un trial pentru copii de 15 și 16 ani. Noi ne vom da cu părerea, dar un rol important vor avea selecționerii loturilor U15 și U16 pentru că ei știu valoarea jucătorilor pe care îi au. Și dacă vor fi jucători mai buni decât au acum atunci se va intra într-o colaborare cu ei. Asta căutăm, dacă au ceva în plus atunci e în regulă, dacă însă la același nivel cu cei din țară este dificil pentru că intervin alte probleme cu actele lor. Ei sunt minori, este mereu nevoie de aprobarea părinților”, a spus Țicleanu.
El a explicat că la trialul organizat la baza sportivă a clubului Getafe vor participa peste 90 de juniori. „Am trimis în jur de 90 de convocări, dar și-au arătat disponibilitatea să vină chiar mai mulți copii. Va fi contra cronometru, pentru că pe 15 octombrie, la 14.30, i-am chemat pe toți la stadion și va trebui să facem o evidență cât mai rapidă a lor și să îi împărțim în funcție de vârstă. În acea după-amiază vor fi două meciuri și apoi încă două în dimineața zilei de 16 octombrie”, a menționat oficialul FRF.
Țicleanu a precizat că FRF a ales să efectueze trialul în Spania și nu în altă țară din Europa pentru că sunt foarte mulți juniori români de 15 și 16 ani concentrați în zona orașului Madrid. „Acest trial l-am făcut în Spania pentru că sunt foarte mulți copii concentrați în jurul Madridului și de aceea cheltuielile sunt mai mici pentru că mergem noi acolo. Aducând atâția copii aici, cheltuielile federației ar fi fost enorme. Europa este mare, depinde unde sunt copiii. Acum, la 15-16 ani sunt mulți în Spania, poate la 17 ani sunt mulți în Germania, o să vedem”, a afirmat managerul departamentului de scouting din cadrul FRF.
Prezent la conferința de presă, consilierul președintelui FRF, Miodrag Belodedici, a declarat că federațiile din Serbia, Albania și Bosnia efectuează de mai mult timp astfel de trialuri în străinătate. „Este prima oară când se face o selecție într-o țară străină. E un prim pas de a monitoriza copii români din Spania. Și acesta este un lucru foarte bun pentru că sârbii, albanezii și bosniacii fac asta de mult timp. Noi am mai avut copii români din Spania, dar doar câte doi-trei, acum avem ocazia să vedem mai mulți și să urmărim care este situația și valoarea lor. Sper să găsim ce căutăm”, a menționat Belodedici.
Selecționerul reprezentativei Under 16 a României, Adrian Boingiu, consideră că dacă în urma acestei acțiuni va găsi 1-2 juniori pentru lotul său se va declara mulțumit. „Pentru prima oară mergem să vedem copii români într-o altă țară pentru a vedea dacă pot fi selecționați. Acțiunea va dura două zile, noi sperăm să lărgim aria de selecție a echipelor naționale cu acești tineri care, din motive obiective, se găsesc în altă parte decât în locurile pe care le frecventăm des. Eu aș vrea să găsim cât mai mulți. Noi căutăm copii cu calități deosebite. Uneori nu ne trebuie mai mult de 30 de minute pentru a ne da seama de ce poate un anumit copil. Eu am acum a lot un nucleu de 10-12 copii deosebiți. Și e greu de crezut că voi găsi afară același număr de jucători care să le pună probleme celor care sunt în țară. Dacă la această acțiune vom găsi 1-2 copii din punctul meu de vedere este un real câștig”, a precizat selecționerul.
El a adăugat că va conta la trial și punctul de vedere al foștilor internaționali Cosmin Contra și Gheorghe Craioveanu. „Vine și Contra la această acțiune, și Craioveanu. Cu siguranță va conta și părerea lor la acest trial, mai ales dacă vorbim de Cosmin, eu îl văd și viitor selecționer al primei reprezentative a României”, a spus tehnicianul.
Nicușor Craiu, care joacă la echipa de juniori a clubului Real Marid, a ales să evolueze pentru echipa națională Under 16 a României, a anunțat Adrian Boingiu. „Acest Craiu de la Real Madrid este un jucător de excepție, este de la doi ani în Spania. A intrat într-un program de pregătire cu Real Madrid, a jucat anul trecut la ambele echipe naționale, și pentru Spania, și pentru România. Într-un final a declinat cererile spaniolilor pentru naționala lor Under 16 pentru că urma să stea numai pe drumuri. Probabil că el este unul dintre puținii care ar fi făcut asta, a renunțat la naționala Spaniei, preferând să joace pentru România. El este convocat, vine la naționala nostră, i se plătește drumul dus-întors. Dar chiar și așa sunt probleme pentru că este minor, are nevoie de o procură specială și este nevoie de un însoțitor de bord la călătoria cu avionul. Noi avem o înțelegere cu Taromul, plătim o taxă suplimentară pentru a fi însoțit și predat la sosire în grija altei persoane. Deci nu e tocmai ușor să aduci jucători din străinătate la vârste mici”, a afirmat el.
Boingiu a explicat că în străinătate sunt mulți juniori români care însă nu vor să evolueze pentru selecționatele României. „Nu este vorba numai de patriotism în alegerea lor, este vorba de educație, fiecare crește în familia lui într-un anumit fel. Sunt mulți copii care nici nu vor să audă de România”, a precizat Boingiu.
Gabriel Manolache, antrenorul selecționatei Under 15, a declarat, luni, că juniorii români au talent și trebuie descoperiți indiferent de țara unde locuiesc. „Încercăm să găsim copii de peste tot, să îi aducem și să realizăm performanțe frumoase începând cu juniorii. Asta pentru a le asigura mentalitatea pentru a reuși apoi la seniori să ne ducem la turneele finale. Cred că nația asta are foarte mult talent, un talent latent care îi așteaptă pe acei oameni să îi ducă la campionatele europene și mondiale”, a spus Manolache.
Federația Română de Fotbal organizează o acțiune de selecție pentru loturile naționale U15 și U16, la care au fost invitați 90 de juniori legitimați la cluburi din Spania, trialul urmând a avea loc la baza sportivă a clubului Getafe, în 15 și 16 octombrie.
Printre juniorii români convocați se numără tineri fotbaliști care evoluează la Real Madrid, Atletico Madrid, Getafe, Rayo Vallecano, Villarreal, Real Zaragoza, Recreativo Huelva, Almeria și Malaga.
Aurel Țicleanu, managerul departamentului de scouting, Adrian Boingiu, antrenorul reprezentativei Under 16, Gabriel Manolache, antrenorul reprezentativei Under 15, și Miodrag Belodedici, consilier al președintelui FRF, vor participa la acest trial.
Jucătorii trebuie să se prezinte la acțiune cu legitimația lor și cu acordul scris din partea clubului la care evoluează. La acțiunea din 15-16 octombrie sunt invitați toți jucătorii români, născuți în 1999 și 2000, indiferent dacă au primit sau nu faxul de convocare.
Potrivit statisticilor oficiale, în Spania trăiesc peste 800.000 de români.