FRF va analiza dubla România-Grecia. Sandu: Naționala a reușit foarte puțin în baraj
Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, marți, la postul Dolce Sport, că echipa națională a reușit „foarte puțin” în barajul de calificare la CM 2014 cu Grecia, precizând că o analiză a evoluției primei reprezentative se va face în cadrul ședinței Comitetului Executiv din 16 decembrie.
„Într-o dublă în care aveam șanse reale nu am reușit decât parțial, în retur, ceva spectaculos. E foarte puțin. Noi avem la 16 decembrie un Comitet Executiv și atunci vom analiza și vom avea raportarea tuturor activităților de la comisii și de la echipele naționale. Deocamdată nu putem (n.r. – echipa națională), credeți că întâmplător eu am fixat obiectiv calificarea în 2016? Formatul competiției de atunci va fi unul destul de permisiv, pentru că se vor califica echipele de pe locurile 1, 2 și cinci echipe de pe locurile 3 din nouă grupe. Deci, indiferent cine va fi antrenorul echipei naționale ăsta este un obiectiv destul de ușor de realizat”, a explicat Sandu.
Oficialul a adăugat că nu a discutat cu Victor Pițurcă de la meciul retur cu Grecia, dar este convins că acesta este dezamăgit de ratarea calificării. „Sunt convins că Pițurcă e dezamăgit. Nu am vorbit, o să vorbim la 16 decembrie, dar poate o să mai vorbim până atunci. Sigur că el e dezamăgit pentru că trebuie să recunoaștem că noi am făcut 19 puncte. Iar în mod normal 19 puncte nu erau suficiente pentru a ajunge la acest baraj dacă nu aveam o echipă foarte puternică în grupă (n.r. – Olanda) care ne-a învins pe noi de două ori, pe Turcia de două ori și pe Ungaria de două ori. Și datorită acestui fapt am ajuns la baraj. Dar cred că niște pași s-au făcut”, a menționat Sandu.
La 19 noiembrie reprezentativa de fotbal a României a ratat calificarea la Cupa Mondială din Brazilia după ce a pierdut în deplasare cu scorul de 1-3 și a obținut doar un rezultat de egalitate pe Arena Națională, scor 1-1, cu selecționata similară a Greciei, în barajul pentru accederea la turneul final din 2014.