Gabriel Toncean RĂMÂNE în funcție! Vicele ANS, încă 4 ani la Federația Balcanică de Culturism

Publicat: 02 05. 2024, 20:16
Actualizat: 02 05. 2024, 20:39

Gabriel Toncean, fostul președinte al FR de Culturism și Fitness acum vicepreședinte ANS, a fost reales la Federația Balcanică de Culturism.

„Mulțumesc colegilor din țările membre ale Federației Balcanice, care m-au votat cu unanimitate, astăzi în cadrul ședinței de alegeri.

După 6 ani de când sunt la conducerea BBFF, urmează un mandat nou, care mă onorează și mă obligă să ridicăm și mai sus ștacheta performanțelor”, a spus vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport.

Gabriel Toncean RĂMÂNE în funcție! Vicele ANS încă 4 ani la Federația Balcanică de Culturism

Campionatul Balcanic, organizat în acest an la Iulius Town din Timișoara, a fost o reușită extraordinară! Sportivi din 11 țări s-au întrecut la cel mai înalt nivel.

150 de sportivi din România, Muntenegru, Kosovo, Grecia, Cipru, Serbia, Macedonia, Albania, Croația, Bulgaria și Slovacia au participat la eveniment.

România a încheiat pe prima poziție în clasamentul pe medalii la Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness care s-a desfășurat zilele trecute la Timișoara.

Rezultatele obținute de Federația de Culturism și Fitness (FRCF) în ultimii ani sunt excelente.

La Mondialele de la Santa Susana (Spania), care s-au desfășurat în noiembrie 2023, medaliile au curs pentru delegația tricoloră, formată din peste 60 de sportivi. 57 de sportivi români s-au calificat în finale, obținându-se un număr de 32 medalii. Bilanțul tricolorilor: 14 aur, 7 argint și 11 bronz. Totodată, s-au obținut 11 locuri IV, 8 locuri V și 5 locuri VI.