Gabriel Torje: Nu multe echipe vor lua puncte aici

Publicat: 08 09. 2012, 10:40
Actualizat: 06 02. 2019, 21:30

Mijlocașul Gabriel Torje, autorul unui gol și al unei pase de gol în partida cu Estonia, contând pentru prima etapă a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, a declarat, vineri, că nu multe echipe vor reuși să obțină puncte pe terenul balticilor, informează prosport.ro.

„Prima repriză a fost una pentru studierea adversarului. Apoi ne-am dat seama care sunt punctele lor slabe de care am putea să profităm. Nu multe echipe vor lua puncte aici, pentru că Estonia așa a jucat și în preliminariile pentru Campionatul European din 2012 și a ajuns in play-off”, a spus Torje.

Gabriel Torje a afirmat că jucătorii echipei naționale trebuie să rămână la fel de concentrați și pentru partida cu Andorra și să nu se gândească la meciurile cu Turcia și Olanda din luna octombrie. „Mă bucur că am avut parte de un început bun, dar trebuie să conștientizăm că momentan nu am realizat nimic. E obligatoriu să rămânem concentrați la meciul de marți. Și la el trebuie să ne gândim, nu la dubla cu Olanda și Turcia, din octombrie”, a completat Torje.

Echipa națională de fotbal a României a debutat, vineri, cu o victorie în preliminariile Cupei Mondiale din 2014, după ce a învins, scor 2-0 (0-0) în deplasare, reprezentativa Estoniei, într-o partidă disputată pe A. Le Coq Arena din Tallinn. Golurile partidei au fost marcate de Torje ’55 și Ciprian Marica ’75.