Gâlcă, supărat pe conducerea Stelei care i-a decimat echipa. Reacția lui Becali

Publicat: 04 08. 2015, 17:12
Actualizat: 04 08. 2015, 20:12

Chiar dacă Gigi Becali a anunțat că nu are intenția să-l dea afară pe Costel Gâlcă după pierderea locului 1 în campionat, antrenorul Stelei iese la atac, reproșând conducerii clubului și indirect patronului că i-au decimat echipa.

„Unii jucători nu au fost lăsați să evolueze când aveam nevoie de ei”, a declarat Gâlcă, aluzie la faptul că, din cauza situației contractuale, Arlauskis, Prepeliță și Latovlevici au fost o perioadă excluși din lot, la începutul returului.

„Aveam nevoie de tot efectivul, de toți jucătorii pe care i-am avut la dispoziție. Sper ca acum să avem atâta minte încât să putem recupera aceste puncte”, a mai spus Gâlcă.

Steaua a pierdut miercuri, 0-1, cu ASA Târgu Mureș pe teren propriu și i-a ”cedat” echipei ardelene șefia clasamentului. Cu cinci etape înainte de final, ASA are două puncte avans plus avantajul meciurilor directe cu Steaua (1-0 și 1-0). Pentru a lua titlul, Steaua trebuie să facă cu cel puțin trei puncte mai mult ca ASA, în ultimele meciuri. Steaua mai are de jucat cu Dinamo, Chiajna, FC Brașov, FC Botoșani și CSMS Iași, în timp ce ASA mai are de jucat cu Viitorul, Gaz Metan, Petrolul, Astra și Oțelul.