Chiar dacă selecționerul Daum și cei mai importanți jucători ai echipei, între care Tătărușanu și Andone, și-au făcut publice rezervele cu privire la posibilitatea ca România să prindă locul doi în grupă și să spere astfel la un loc de baraj, matematica încă ne lasă să facem calcule. Iar într-o grupă în care lupta până la final o vom purta cu Muntenegru și cu Danemarca, istoria recentă a fotbalului românesc ne obligă să nu abandonăm speranțele.
Evident, pentru ca șansele noastre să fie maxime România trebuie să își asigure 12 puncte din următoarele patru meciuri pe care le mai are de jucat. Dacă prin prisma rezultatului din tur meciul de acasă, cu Armenia, pare mai abordabil, cheia stă în partidele a doua și a patra, adică în cele în care întâlnim contracandidatele. Vom juca în deplasare cu Munenegru, apoi, după ce vom primi vizita Kazahstanului, ne vom deplasa în Danemarca. Pornind de la ideea că vom învinge în toate aceste partide și vom acumula, la final, 18 puncte, trebuie să mai sperăm la un scenariu în care avem nevoie de seriozitatea Poloniei. Contracandidatele noastre mai au fiecare câte un meci și cu Polonia. Iar dacă „șefa” grupei E își va respecta statutul și va învinge Danemarca în deplasare, apoi Muntenegru acasă în ultima etapă, cele două nu ne vom mai putea egala la puncte. Dacă Polonia ar pierde, în același exercițiu de imaginație, ambele meciuri disputate cu Danemarca și cu Muntenegru, o altă șansă a României este cea din penultima etapă. Atunci, cele două reprezentative se vor duela direct și un egal le-ar permite să acumuleze cel mult 17 puncte, insuficient pentru a ne detrona de pe poziția secundă.