George Copos anunță cine va prelua FC Rapid
Proprietarul FC Rapid, George Copos, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că omul de afaceri Nicolae Cristescu va prelua clubul, în zilele următoare urmând să se semneze actele de vânzare-cumpărare a acțiunilor în schimbul achitării unor datorii de aproximativ 4 milioane de euro ale grupării.
„Rapidul va fi preluat de domnul Cristescu. Ne-am întâlnit de câteva ori, este un om extraordinar și sunt sigur că va realiza lucruri frumoase la această echipă. Noi, cei din grupul Ana, ne vom retrage, iar ca să arătăm că suntem de bună credință ne vom asuma și un credit în valoare de 1,9 milioane de euro la bancă. Dânsul va avea de achitat aproximativ 4 milioane de euro, sumă care reprezintă diverse datorii”, a spus Copos, pentru MEDIAFAX.
Oficialul rapidist a menționat că semnarea actelor se va realiza în două-trei zile. „Eu acum nu sunt în București, sunt la mare, dar mă voi întoarce. Zilele următoare, probabil în două-trei zile se vor semna și actele”, a explicat acționarul rapidist.
George Copos a mai încercat în trei rânduri să vândă gruparea giuleșteană, în 2008, 2009 și 2013, dar negocierile cu oamenii de afaceri Fathi Taher, Lutz Stache și Gruia Stoica au eșuat.
Clubul Rapid traversează de la sfârșitul anului 2012 o gravă criză financiară care a culminat cu retrogradarea în Liga a II-a după ce Administrația de Licențiere din cadrul FRF a refuzat să îi acorde licența pentru ediția 2013-2014 a Ligii I din cauza datoriilor.
La 7 decembrie 2012, Tribunalul București a admis cererea SC FC Rapid SA și a deschis procedura de insolvență a clubului condus de George Copos.
SC FC Rapid SA, societatea care administrează gruparea giuleșteană, are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanțe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvență.
La masa credală au fost înscriși 163 de creditori care au solicitat creanțe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.
La 17 mai, Tribunalul București a decis ca termen pentru confirmarea planului de reorganizare a SC FC Rapid SA data de 13 septembrie, în cadrul dosarului de insolvență al societății care administrază gruparea giuleșteană de fotbal.