Germanul Marcel Kittel a câștigat prima etapă a Turului Franței 2013
Germanul Marcel Kittel (Argos) a câștigat la sprint prima etapă a ediției 100 a Turului Franței, desfășurată, sâmbătă, între Porto-Vecchio și Bastia, pe o distanță de 213 kilometri, și marcată de un incident cu autocarul echipei Orica, spre final, informează AFP.
Aceasta este prima victorie de etapă a lui Kittel în Turul Franței, competiție în care a debutat anul trecut.
Pe ultimii kilometri ai etapei, plutonul a fost divizat după căderea mai multor rutieri. Spaniolul Alberto Contador, dublu câștigător al Turului Franței (2007, 2009) s-a lovit la umăr, la fel și slovacul Peter Sagan.
De asemenea, autocarul echipei Orica a rămas mai mult timp blocat în locul sosirii, iar echipele au fost informate că linia de finish va fi deplasată din această cauză cu trei kilometri. Fiind foarte înalt, vehiculul nu putea să treacă sub tabela de la sosire, însă în cele din urmă a reușit să părăsească zona, iar sosirea s-a făcut în locul stabilit inițial, nu cu trei kilometri în urmă.
Ca urmare a incidentului cu autocarul, la final nu a existat photo-finish, astfel că rutierii din pluton au fost clasați cu același timp.