Gest considerat nesportiv făcut de o tenismenă la Roland Garros: „Îmi place să îmi surprind adversara”
This browser does not support the video element.
Astfel, în momentul în care trebuia să servească pentru meci, Razzano a ales să servească pe sub mână, lucru conform regulamentului, dar considerat nesportiv.
Serva pe sub mână este recomandată în tenisul pentru copii și pe terenuri mici, de 11 metri lungime. În trecut, Martina Hingis a fost huiduită la Roland Garros pentru că a servit pe sub mână.
”Îmi place să îmi surprind adversara din când în când, iar acum am apelat la această soluție”, a declarat Razzano la finalul meciului.
Mingea servită pe sub mână s-a dus afară, dar până la urmă franțuzoaica a câștigat partida.