Prima pagină » Sport » Gică Hagi, declarație BOMBĂ: „Sunt sărac, nu am bani să-l salvez pe Ianis. El a ajuns la alt nivel”

Gică Hagi, declarație BOMBĂ: „Sunt sărac, nu am bani să-l salvez pe Ianis. El a ajuns la alt nivel”

Gheorghe Hagi a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că nu își permite să-l „salveze” pe fiul său Ianis și să-l aducă la Farul. Declarația a fost făcută în contextul în care presa ar fi scris recent că Ianis Hagi nu mai este dorit de Alaves, și că „nu mai are echipă”.

Ianis a demonstrat, este iubit de români. Dar sunt câțiva care, mă rog (…) numele e mare, trebuie să scrie despre el (…) Ce s-a scris în ianuarie și în februarie despre el, și în decembrie, câte prostii s-au scris. Inclusiv că nu e dorit de Alaves, de Rangers. S-a scris că nu are echipă și că îl salvează tata. Eu? Sunt sărac, nu am bani să-l salvez pe Ianis. A ajuns la alt nivel. Nu am cum să-l mai iau”, a declarat, miercuri, Gică Hagi.

Gică Hagi: „Ianis este lider al Naționalei”

Fostul mare fotbalist român spune despre fiul său că a demonstrat și că este un lider al Naționalei.

„Este unul dintre cei mai experimentați fotbaliști români în Europa, la 25 de ani. El a demonstrat că este un lider. Mă bucură că toată lumea înțelege acum că Ianis este un lider al echipei naționale. Eu zic că este consolidat”, a mai declarat Gică Hagi.

Primele declarații făcute de Gheorghe Hagi după victoria Simonei Halep la TAS

Gheorghe Hagi a făcut miercuri primele declarații după victoria Simonei Halep de marți de la TAS. „Binele a învins încă o data”, spune Hagi.

„Bineînțeles, o victorie mare, a ei în primul rând. Este o victorie pentru ea, și pentru oamenii ei, care au ajutat-o să-i convingă pe cei de la TAS de corectitudinea ei.

Să vină să înceapă din nou treaba, să vină să joace.

Am vorbit cu tatăl ei (…) important este că ea a câștigat această bătălie, această luptă. Merită felicitări și multă bafta în continuare.

În lumea asta, există și oameni răi. S-a dovedit încă o dată că binele bate răul”, a declarat Gheorghe Hagi miercuri într-o conferință de presă.

Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani ... vezi toate articolele

Citește și