Gigi Becali are o soluție pentru refugiați: ”Nu vi se pare că e mai bine așa?”

Publicat: 15 09. 2015, 09:10
Actualizat: 05 07. 2016, 20:33

”Întâmplarea face să am construit un cămin, care a fost construit ca să angajez oameni din provincie, să lucreze la o firmă de construcții. Căminul este în Berceni. Am spus că vin în ajutorul statului, să-i fie mai ușor să îi supravegheze. Nu vi se pare că e mai bine așa? Am vorbit, acolo au și sală de mese și bucătărie, toate condițiile le au. Am vorbit cu o persoană, un sirian, bine cunoscut în comunitate, va veni. Am luat legătura cu el și i-am zis: dacă eu cumpăr o insulă în Grecia și duc acolo 6.000 de emigranți? El mi-a spus că ideea a avut-o și un libanez, dar nu au vrut grecii. Am discutat și alte soluții”, a declarat Gigi Becali, fost europarlamentar, citat de paginadepolitica.ro.

Gigi Becali a precizat că a discutat această ipoteză cu un ministru din guvernul Ponta, fără a preciza despre cine este vorba.