Gigi Becali dă afară un jucător de la FCSB: „Nu merge așa. Nu-l mai bag. Nu ne punem baza în el”
După meciul cu FC Voluntari, Gigi Becali a anunțat că Luis Phelipe nu va mai juca la FCSB. În partida cu ilfovenii, omul de afaceri a vrut să-l scoată pe brazilian din teren din minutul 25, dar Mihai Stoica i-a spus să-l lase până la pauză.
Phelipe a fost schimbat din minutul 46 cu Miculescu, în meciul FC Voluntari – FCSB, 1-2.
Gigi Becali dă afară un jucător de la FCSB
„A rămas puțină răbdare. Am avut mare încredere, dar a pierdut toate mingile. Nu mai driblează pe nimeni, pase doar la adversar. Nu merge așa. Anul ăsta nu ne punem baza pe el, nu mai avem timp, că vin meciuri tari. Nu mai joc cu el din prima, joc cu Baba Alhassan titular. Iar de pe bancă îl bag pe Miculescu.
Cu Baba am controlat jocul, nu se precipită, nu îi e teamă, nu are niciun fel de frică. Am greșit echipa de start. Pe Luis Phelipe am vrut să îl scot în minutul 25. Dar am vorbit cu Meme și a zis că la pauză. Nu se poate în halul ăsta.
Dacă e să fac o schimbare, îl bag pe David Miculescu, nu-l mai bag pe el (n.r. – pe Luis Phelipe). Cu el am controlat tot jocul la mijlocul terenului, are foarte multă stăpânire de sine, nu se precipită, nu-i e teamă, stă cu mingea, pasează”, a declarat Gigi Becali la Prima Sport.
Omul de afaceri a vorbit și despre lupta la titlu, de unde a eliminat-o pe Universitatea Craiova: „Craiova nu mai intră în cărți pentru titlu. Nu e neapărat diferența de puncte, deși e foarte mare. Cu orice echipă de la locul patru în jos, Craiova trebuia să domine jocul. Era 2-2 și ăia erau peste ei. Dacă mai are pretenții la titlu, trebuie să câștige meciurile astea. Chiar dacă nu le câștigă, să le piardă cu ghinion. Nu știu ce se întâmplă, jucătorii sunt foarte valoroși”.