Gigi Becali, după ce Înalta Curte l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare: „Mi-e jenă, rușine să vin în țară”

Publicat: 11 02. 2013, 17:31
Actualizat: 04 07. 2013, 08:41

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, aflat la Dubai, unde l-a vizitat pe finul său Mirel Rădoi, a declarat, luni, după ce ÎCCJ l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru sechestrare de persoane, că îi este jenă și rușine să revină în țară.

„Eu nu mai vin. Aici e vorba de principiu. Până acest neam nu își schimbă această haină numită stat, pe mine nu mă interesează, pentru că aici nu e vorba de învingători, aici pierde țara românească. Nu vreau să vorbesc mai multe. De acum hotărârile le voi lua după ce mă consult cu familia mea. Eu vreau să stau într-un loc unde sunt iubit și agreat. Nu vreau ca familia mea să stea în teroare, nu mai vreau ca familia mea să plângă. Vreau să îmi pun familia la adăpost, vreau să stea liniștită. România nu e un loc sigur. Mi-e jenă, rușine să vin în țară. Ăsta e sentimentul pe care îl trăiesc acum”, a spus Becali, la RTV.

Gigi Becali a afirmat că dorește să își viziteze pe ascuns familia, pentru că îi este rușine să fie văzut. „Pe mine mă doare inima, dar nu am ce face, trebuie să îmi pun familia la adăpost. O să vin să o văd pe mama săptămânal, pe ascuns, să nu mă vadă nimeni, pentru că mi-e rușine și mi-e jenă să fiu văzut în țara aia. Păi ce să fac cu mama, că nu pot să o duc în străinătate?”, a explicat Becali.

Deși a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, Gigi Becali se consideră în continuare nevinovat. „Eu nu înțeleg un lucru. Erau cinci judecătoare acolo. Ce vor face aceste doamne judecătoare? Toată viața lor vor trăi cu acest coșmar, asta dacă au vreun Dumnezeu. Cum să trăiască ele în familia lor când știu că au condamnat un om nevinovat?”, a precizat Becali.

Gigi Becali a fost condamnat, luni, definitiv, de completul de cinci judecători al instanței supreme la trei ani de închisoare cu suspendare pentru sechestrarea celor care i-au furat limuzina, pedepse similare fiind dispuse și în cazul gărzilor sale de corp.

Instanța a dispus suspendarea executării pedepsei de trei ani de închisoare în cazul lui Gigi Becali pe o perioadă de opt ani, timp în care acesta va trebui să respecte mai multe obligații ce îi vor fi impuse de serviciul de probațiune din zona domiciliului său.

Ștefan Dediu, Cătălin Otto Zmărăndescu, Mihai Mila și Marcel Popa au fost condamnați tot la trei ani de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de opt ani.

Romulus Dumitrescu a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru trei fapte de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, și pedeapsa acestuia fiind suspendată.

Decizia în dosarul sechestrării de persoane este definitivă.

Procurorii Parchetului instanței supreme au cerut, la ultimul termen de judecată, pedepse de peste 11 ani de închisoare petnru inculpații din dosarul sechestrării celor care au furat limuzina lui Gigi Becali.

Potrivit procurorului, modalitatea prin care s-au comis faptele sunt de natura unui „comando urban”, în sensul că s-au folosit arme de foc, au existat urmăriri și accidentări în trafic, răpiri și violență. Procurorul a mai arătat că dacă persoanele din acest dosar ar fi achitate, s-ar crea impresia că orice persoană își permite bodyguarzi își permite și să depășească limitele legale în a-și face dreptate.

Gigi Becali a fost trimis în judecată în octombrie 2009, alături de Ștefan Dediu, Cătălin Otto Zmărăndescu, Mihai Mila, Niculae Dumitrașcu, Marcel Popa și de polițistul Romulus Dumitrescu, pentru lipsire de libertate în mod nelegal.

Potrivit procurorilor Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2009, Gigi Becali le-ar fi cerut gărzilor sale să-i găsească pe cei care i-au luat autoturismul, să-i ducă la sediul PNG (unde funcționa și un bar), unde hoții au fost puși să dea declarații scrise, în care consemnau că ei sunt cei care au furat Mercedesul finanțatorului și că nu vor reclama Poliției faptul că au fost urmăriți cu mașinile, urcați cu forța în vehicule și duși în Pipera. Unul dintre hoți a fost împușcat, glonțul de cauciuc fiind scos din piciorul victimei (Nicolae Tinel) la barul din Pipera, care de fapt este sediul Partidului Noua Generație (PNG).

În 19 octombrie 2011, Gigi Becali a fost achitat de către un complet de trei judecători al ICCJ. Decizia instanței a fost contestată de Parchet și de unii dintre inculpații din dosar, iar dosarul a ajuns la completul de cinci judecători de la aceeași instanță, care luni a dat o decizie definitivă în dosar.

Judecătorii instanței supreme arătau, în motivarea deciziei din 19 octombrie 2011, că părțile vătămate nu au avut de suferit în urma furtului limuzinei lui Becali, ci, mai mult, au fost tratate cu băuturi la barul din Pipera, iar acestora nu li s-a interzis nicio clipă să plece. Magistrații remarcau totodată că niciuna dintre părți nu a cerut expres să fie lăsată să plece.