Gigi Becali: „Fotbalul îți distruge inima când ești pătimaș, cum sunt eu”. INTERVIU EXCLUSIV

Publicat: 11 05. 2013, 01:29
Actualizat: 21 08. 2014, 16:18

Steaua a câștigat matematic titlul de campioană cu cinci etape înainte de finalul sezonului, după ce Petrolul a remizat în deplasare cu CS Severin, scor 2-2. Pentru patronul Stelei, Gigi Becali, titlul cu numărul 24 din istoria Stelei este unul special, fiind obținut în Sâmbăta Mare, cu câteva ore înainte de slujba de Înviere.

BRUNO ICOBEȚ CÂȘTIGĂTORUL ROMÂNII AU TALENT SEZONUL 3

Gigi Becali a explicat pentru gândul ce a însemnat pentru el reușita Stelei din acest an: „Din punct de vedere spiritual, pentru mine este o obligație în plus. Dumnezeu mi-a arătat că sunt dezmierdatul Lui. Nu era niciun fel de problemă dacă luam titlul peste două săptămâni. Dar când Tatăl tău te iubește îți face cadouri speciale. Eu am înțeles asta și încerc să fiu mai bun.”

„Din punct de vedere lumesc fotbalul este cel mai frumos lucru de pe fața pământului, dar este cel mai mare distrugător de sănătate. Fotbalul îți distruge inima când ești pătimaș, când nu suporți să fii al doilea, așa cum sunt eu. Eu mi-am dorit întotdeauna să fiu primul în tot ce fac. În acest sezon nu am avut deloc emoții. Eram campioni de la finalul turului”, a adăugat patronul Stelei

Strategia de achiziții pe care a avut-o Gigi Becali de când a preluat Steaua a fost crticată în dese rânduri de oamenii din fotbal. Patronul roș-albaștrilor rămâne însă fidel filosofiei sale de a cumpăra mulți jucători, chiar dacă, recunoaște el, a pierdut mulți bani în ultimii ani.

„Fotbalul este mult mai complex decât cred unii. Eu sunt de 12 ani aici, de 10 ani oficial în acte și încă doi înainte, și mi-am dat seama că fotbalul este foarte complicat, dacă nu ai inteligență nu poți face nimic. Bine, poți face treabă dacă îți iei cei mai buni specialiști și bagi miliarde de euro, dar asta este imposibil la noi. Asta se întâmplă la echipe mari ca Real Madrid și Barcelona”, a declarat pentru gândul Gigi Becali

„Am cheltuit și eu foarte mulți bani pentru România, dar am avut filozofia mea. Ce am putut să iau, am luat. Și am pierdut foarte mulți bani. Asta a fost principiul meu: iau, dau afară, iau, dau afară, până rămâne „crema”. Dacă jucătorul nu se mulează pe Steaua, afară. Și așa am decis să fac până când formez o echipă și uite că m-a ajutat Dumezeu să fac o echipă cu adevărat puternică. Cred că am rulat peste două sute de jucători. Mai trebuie să acoperim niște posturi și ne batem cu orice echipă, mai puțin Real Madrid, Barcelona și Bayern Munchen. Astea sunt trei echipe prea mari pentru noi. In rest, ne putem bate cu oricine”, a adăugat patronul Stelei

Gigi Becali consideră că Steaua se poate califica ușor în grupele Ligii Campionilor. Roș-albaștrii trebuie să treacă de trei tururi preliminare, având avantajul de a fi cap de serie în fiecare dintre acestea.

„Fotbalul este competiție europeană. El se joacă la nivel național pentru a face selecția. La nivel european sunt două ligi. Divizia A este Liga Campionilor, iar Divizia B este Europa League. Depinde de noi să jucăm în prima ligă. Traseul este foarte ușor pentru că suntem cap de serie”, a spus patronul Stelei, Gigi Becali