Gigi Becali, mesaj incredibil despre lupta în Superliga: „Să fie Rapid campioană! Restul, să fie sănătoși”
Gigi Becali a anunțat că scopul lui este să fie FCSB peste CFR Cluj și Universitatea Craiova în clasamentul Superligii. În cazul în care echipa sa va rata din nou titlul, omul de afaceri își dorește ca Rapid sau Farul, clubul nașului său Gică Hagi, să cucerească laurii de campioană.
Acum, FCSB e pe loc de play-out, poziția 13, cu șapte puncte după opt etape.
Farul și Rapid împart primele locuri în ierarhie, fiecare câte 18 puncte, trupa „Regelui” având golaveraj mai bun.
Gigi Becali, mesaj incredibil despre lupta în Superliga: „Să fie Rapid campioană! Restul, să fie sănătoși”
- Nicolae Dică nu va fi demis de la FCSB, a anunțat Gigi Becali
„Vă spun un lucru. Eu nu vreau să estimez nicio echipă, pe mine mă interesează Craiova și CFR. Nu supăr pe nimeni, eu spun părerea mea. Eu știi ce vreau? Să fiu în fața lui CFR și Craiova. Eu la final asta vreau. Asta e dorința mea. Ceilalți, să fie în față. Să fie Gică Hagi campion, să fie și Rapid campioană, eu vreau peste astea două. Restul, să fie sănătoși”, a declarat Gigi Becali, la PRO Arena.
Becali a mai anunțat, pentru sursa citată, că schimbă politica de transferuri la FCSB: „Eu sunt hotărât: hai să facem selecție, la menghină! Luăm de la Viitorul, de la Chindia, punem să joace 2-3 meciuri, dăm înapoi! Nu mai fac contracte pe 3 ani, pe 5 ani, gata, la revedere! Ia banii pe 1 an și du-te acasă! La iarnă vor pleca 4-5 jucători. Băgăm la menghină.
Mie-mi plac fundașii centrali! Toată lumea îi critică, Dică îi critică, dar mie-mi plac și Dawa și Tamm…Bă greșește Dawa, n-are ce să caute acolo mingea! N-are niciodată ce să caute mingea acolo la Dawa dacă e Oaidă și nu Dulca, dar Dulca se plimbă pe teren, unde vede că e mingea, fuge”.