Gigi Becali susține că deține palmaresul echipei Steaua
„Cei de la armată spun că vor retrogradarea, echipa Steaua să nu mai fie înregistrată, că palmaresul face parte din patrimoniul CSA. Cel mai important lucru este palmaresul. Și eu spun așa, ăsta este un statut al Fotbal Club Steaua București Asociație și spune așa «Asociație fără scop lucrativ, Asociație Fotbal Club Steaua București continuă activitatea de performanță a secției de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei Steaua și preia în întregime tradițiile glorioase ale acesteia». Ce înseamnă tradițiile glorioase? Tradiție și glorie, nu? Și palmares, care toate au fost preluate. Mai este la ei? Mai este gloria la ei, palmaresul? Mai este la ei? Eu cred că este clar pentru toată lumea. Dacă tradiția și palmaresul sunt preluate, cum să rămână la ei?”, a declarat Becali.
Finanțatorul echipei campioane consideră că palmaresul echipei nu a trecut la CSA Steaua odată cu decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la marca Steaua: „Tot în statut scrie că Asociația Fotbal Club Steaua București are ca atribute de identificare insignă, steag și imn propriu, aprobate de Adunarea Generală. Cu alte cuvinte mi-am înființat o echipă de fotbal și îmi fac emblema mea. Nu că sunt obligat să țin emblema aia, că dacă nu, se desființează Steaua. E clar ce scrie. Că am făcut-o pe aia, așa a fost, dar puteam să fac și X și eram tot continutoarea. Ce reiese din asta? Că emblema nu atrage după ea tradiția și palmaresul, pentru că Înalta Curte de Casație nu a vorbit decât despre emblemă, nu puteau să spună decât despre cererea lor. Nu vorbește nimic despre celelalte lucruri, e minciuna lor. Asociația, prima care a preluat toate de la ei. Iar eu am preluat după aia, m-am subrogat și am preluat tot de la asociație. Și scrie acolo că pot să fac siglă proprie, imn propriu, ce vreau. Nu sunt obligat să țin sigla aia, cu alte cuvinte nu atrage sigla și palmaresul și tradiția. Asta e la mintea cocoșului, că sigle poți schimba șapte. Chelsea a schimbat zece sigle până acum, asta ce înseamnă, că are zece palmaresuri?”.
Și în ceea ce privește numele Steaua, Becali a fost categoric, spunând că nu va renunța la el. „Eu când am intrat în pușcărie avocații nu au știu să se apere. Eu le dădeam astea, adică statutul și astea. Dar avocatul s-a apărat cu faptul că atunci când o societate preia tot patrimoniul unei societăți atunci preia și embleme. Dar ei au spus că nu s-a preluat tot patrimoniul, că patrimoniul este CSA. Dar sigla nu face parte din patrimoniu. Că ei zic că vor să o vândă. Dar cum să o vândă? Sigla nu face parte din patrimoniu, ei nu știu nici atâta lucru. Sigla nu are o valoare contabilă pe care poți să o vinzi. Sigla o folosești. Dacă vreau o iau, dacă nu, îmi pun altceva. Sigla înseamnă reprezentare grafică, reprezentare comercială, păi eu la Registrul Comerțului sunt înregistrat ca Societate Comercială de judecători. Spun ei (n.r. – CSA și MApN) să schimb numele, păi cum să schimb? Păi dacă judecătorul așa a spus, cum să schimb? Spune Înalta Curte că eu trebuie să schimb numele? Spune doar că emblema aparține CSA, atunci ia emblema”, a mai spus finanțatorul stelist.
Gigi Becali a afirmat că odată cu preluarea clubului Steaua s-a obligat să achite și datoriile pe care Clubul Sportiv al Armatei Steaua le avea către AVAB și Bancorex: „Ascoiația Fotbal Club Steaua București a făcut această convenție în care se spune că preia datoria de la AVAB. de 21 de milioane, asta înseamnă cam 900.000 de euro. În statut se scrie asta. Scrie că se preia datoria Clubului Sportiv al Armatei Steaua către antreprenorul SC Tehnorob, de la Bancorex, tot ce ține de Complexul Ghencea, în conformitate cu expertiza tehnică. Am luaty datoria pe care am plătit-o de la AVAB, am luat de la licitație toate datoriile pe care le avea la Bancorex, în ceea ce privește Tribuna Oficială. Am stins, m-am ținut de cuvânt în tot ceea ce privește convenția dintre Armată și societatea mea. Eu m-am ținut d ecuvânt cu toate. Este semnată de generali, de ministrul Babiuc. Eu am plătit nocturna. Conform înțelegerii, eu am făcut toate alea, pentru că, ei trebuiau să predea toată baza spre folosință, conform înțelegerii, cum scrie în actele astea. Eu am făcut numai asfalt de 3 milioane. Îmi era rușine, că jucam în Liga Campionilor. Pentru ce am făcut asfalt? Ce eram nebun, să bag 3 milioane și să-l folosesc un an? Am făcut gazon, am făcut teren sintentic de 800.000, am făcut tabelă de 800.000, pe care le-am lăsat acolo. Eu am investit câteva milioane de euro numai în infrastructura aia. Și scrie că devin proprietatea statului. Păi devin propirietatea statului, dar eu le-am făcut cu gândul să mă folosesc eu de ele, nu cu gândul că ei sunt hoți și după ce le faci «Ia ieși bă afară, acum. Acum pleci, nu mai vreau să te las, te-am păcălit, ți-am luat banii. Acum te dau afară, pentru că sunt tare». Bine, mă, oi fi tu tare, dar nici eu nu sunt așa moale.”
La conferința de presă, Becali a prezentat și o casetă video VHS, afirmând că există imagini cu membrii Adunării Generale a CSA Steaua, printre care și actualul președinte, George Boroi, votând înființarea societății pe acțiuni și trecerea patrimoniului la entinatea nou-înființată „Apoi am făcut acea Adunare Generală în care se spune așa: «aprobarea în întregime și detaliată a actului constitutiv a societății comerciale Fotbal Club Steaua București SA». Acum este vorba despre această Steaua. În adunarea asta, Roșu, comandantul clubului, Boroi, care era vicepreședinte, și toată conducerea ridică mâna. Sunt filmați. Au ridicat mâna în unanimitate. Erau parcă 62 de membri care au aprobat în unanimitate. În unanimitate s-a aprobat FC Steaua București SA, după care se spune că Societatea Comercială Fotbal Club SA va prelua fără nicio altă formalitate locul din Divizia A, subrogându-se în toate drepturile asociației. Obținând certificat sportiv, pe care l-am obținut. Astea toate s-au făcut cu instanță judecătorească, nu le-am făcut eu. Boroi ăla a ridicat mâna (n.r. – În Adunarea Generală) și după aia a zis că nu mai e așa, nu vreau așa. Astea sunt semnate de zece generali și de miniștri și după doi ani au zis că nu mai e valabil. Păi atunci să îmi dați banii pe investiții. Păi ei unde să joace fotbal dacă își fac echipă în Divizia D? Le iau nocturna eu, le iau tabela, toată tribuna oficială o demontez, le iau lifturile pe care le-am plătit eu, luminile, sistemele de siguranță, toate le iau eu. Am făcut cabinele de jucători, scaunele tot eu, voi unde să jucați? Ei nu au decât niște scări de beton și niște terenuri pe care le-am făcut eu. Și ei acum zic că toate sunt ale lor. Eu le-am făcut să le folosesc eu, nu ca să mă dați afară.
Becali a acuzat conducerea Clubului Sportiv al Armatei Steaua că dorește desființarea echipei sale, dar a precizat însă că responsabili nu sunt conducătorii Ministerului Apărării Naționale. „Ei vor ca Steaua să nu mai fie nici în Liga I, nici la UEFA, nici la LPF, nici la FRF. Păi e posibil? Unde sunt factorii de decizie din țara asta care să zică: «Bă, tu ești un avocățel, vezi-ți de treaba ta, că nu îți bați joc de Steaua». Dar nimeni nu zice nimic în țara asta. Crezi că există acolo un factor de decizie? Ei sunt bărbați adevărați care să zică să negociem, să zică «astea sunt oile mele, 2.000 costă perechea, ia-le, pleacă cu oile și îmi dai banii»? Dar există la ei așa ceva? Nu. Ei vorbesc, bla-bla-bla. Dar ia asumă-ți, bă, răspunderea. Să vedem dacă o să facă. Dar nu o să facă. Nu vor să ia (n.r. – echipa). Ei vor să distrugă. Ei nu pot să aibă echipă, nu se vede răutatea lor? Ei nu pot să aibă echipa lor, dar nici Becali să nu aibă, că nu vor ei. Dar aici e lipsă de autoritate, e lipsă de bărbăție. E cum e la noi în țară, fiecare face cum vrea. Cum să facă un avocat, să își bată joc un avocat? Că eu m-am interesat și nu e niciun fel de dușmănie (n.r. – din partea MApN). Nici Gabi Oprea nu are nicio treabă. Că dacă era ceva de Gabi Oprea îmi spunea Iordănescu. Dar Iordănescu și-a făcut cruce și mi-a zis: «Bă, Oprea nu are nimic cu astea». Deci e numai răutatea ăluia (n.r. – juristul Florin Talpan) și ciudățenia ălora din club (n.r. – CSA Steaua), care zic că poate îl păcălesc pe Becali, să mai ia niște bani de la Becali. Dar de unde să dea Becali?”, a mai spus Becali.
Finanțatorul echipei Steaua susține că s-a gândit să renunțe la fotbal, însă a fost sfătuit de duhovnicul său să continue: „Am avut niște gânduri în pușcărie și am vorbit cu anumiți duhovnici de la Muntele Athos care mi-au spus: «Fotbalul este închinare la Iuda». Am avut tot timpul un gând să termin cu fotbalul și să nu mai fac păcatul ăsta. Am fost la un înalt ierarh, la un episcop, poate al doilea mare episcop al României, la Teofan, și am cerut binecuvântarea. Și mi-a zis: «Îți dau eu binecuvântarea să faci asta (n.r. – fotbal). Că se refulează tinerii în activitatea asta sportivă și nu mai fac droguri, beții, nu cutare și altele». De aia am și continuat cu fotbalul pentru că am luat binecuvântare de la Teofan. Alt sport nu mă interesează, fotbalul este ceva frumos care îmi și place. Nu sunt și disperat după el, că la alte meciuri nu mă uit. Eu nu mă uit decât la Steaua. Steaua și atât”.
CSA Steaua și FC Steaua, clubul de fotbal finanțat de Gigi Becali, se află de mai mult timp în conflict după ce gruparea Armatei a obținut în instanță anularea mărcii înregistrate de echipa din Liga I. În urma acestui conflict, contractul dintre FC Steaua și CSA privind dreptul clubului de fotbal de a folosi terenurile din Complexul din Bulverdul Ghencea nu a mai fost prelungit după expirarea, în această vară, a ultimei înțelegeri.
Clubul Sportiv al Armatei Steaua București a redeschis, de curând, Centrul de Fotbal pentru copii și juniori, echipele pe grupe de vârstă urmând să fie înscrise în Campionatul Municiupiului București. De asemenea, oficialii CSA au anunțat că doresc înființarea unei echipe de seniori în cadrul clubului militar, care să fie înscrisă în Liga a IV-a.