Prima pagină » Sport » Gimnaștii români, calificați în opt finale la Cupa Mondială de la Doha

Gimnaștii români, calificați în opt finale la Cupa Mondială de la Doha

Gimnaștii români, calificați în opt finale la Cupa Mondială de la Doha
Rezultate foarte bune pentru români la Cupa Mondială de gimnastică de la Doha

În calificările de la sărituri, Larisa Iordache a ocupat locul 4, după ce a fost notată cu 13.875, însă a obținut prima poziție în calificările de la bârnă, cu nota 15.000 și s-a clasat tot pe primul loc și la sol, cu 14.550. La paralele, Larisa Iordache s-a clasat pe locul 9 (nota 11.650), ratând calificarea în finală, dar având statut de rezervă, în cazul în care o gimnastă din primele opt nu va lua startul.

Diana Bulimar s-a clasat pe locul secund la bârnă, fiind notată cu 14.200, iar la sol a fost tot a doua, cu 14.350, calificându-se în finalele ambelor probe.

La rândul său, Andrei Muntean a ocupat locul 7 în calificările de la inele, fiind notat cu 15.250, și calificându-se în finală. La sărituri, Muntean s-a clasat pe locul 5, cu nota 14.875, calificându-se, de asemenea, în finala probei. El este și prima rezervă în finală la paralele, ocupând locul 9 în calificări, cu 14.900.

Marius Berbecar a obținut cea mai bună notă din calificările la paralele, 15.350, cu care s-a calificat în finala probei de pe prima poziție.

Al treilea gimnast din lotul României, Vlad Cotuna, nu a reușit calificări în finale la aparatele la care a concurat.

Joi și vineri sunt programate finalele pe aparate.

La Cupa Mondială de la Doha participă 150 de sportivi (99 la masculin și 51 la feminin) din 34 de țări, competiția fiind dotată cu premii totale de 50.000 de dolari.

Următoarele etape din Cupa Mondială vor avea loc la Ljubljana (Slovenia, 18-20 aprilie), Osijek (Croația, 25-27 aprilie), Anadia (Portugalia, 29 mai-1 iunie), Gent (Belgia, 23-24 august) și Medellin (Columbia, 5-7 septembrie).

Autor

Citește și