Giovanni Becali, mesaj pentru Edi Iordănescu. Semnează SELECȚIONERUL noul contract? „Nu ai văzut cum ține mâna atât de lipită pe piept?”

Publicat: 06 07. 2024, 14:26

Edi Iordănescu nu mai e selecționerul României și negociază cu federalii, iar impresarul Giovanni Becali i-a transmis ce să facă în situația actuală.

Problema prelungirii înțelegerii e legată de aspectul financiar, mai ales cel legat de staff-ului lui Edi Iordănescu. Secunzii săi câștigă în medie 2.000 de euro lunar.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat că în maximum o săptămână anunță dacă Edi Iordănescu semnează sau nu noul contract și continuă ca selecționer al echipei naționale.

Giovanni Becali, mesaj pentru Edi Iordănescu! „Nu ai văzut cum ține mâna atât de lipită pe piept?”

Edi Iordănescu are oferte din spațiul arab, dar le-a refuzat. S-a consultat cu familia și va oferi un răspuns celor de la FRF.

Echipa națională a fost învinsă în optimi de Olanda, 0-3, și la întoarcerea în țară a fost așteptată de sute de suporteri.

„Prin ceea ce a realizat aici (n.red. Iordănescu la echipa națională), ar putea avea oferte importante. Dacă e atât de patriot și legat de culorile acestui tricou, ar trebui să mai rămână încă o campanie de doi ani. Nu ai văzut cum ține mâna atât de lipită pe piept? Trebuie să te gândești la echipa aceasta, la țară. Dacă ții mâna lipită de piept, așa, cere niște bani, fă un contract mai bun. Când ceri un contract, e normal ca Federația să ți-l dea. Poate să îți dea un contract de un milion la câți bani s-au încasat. Dacă nu țineai mâna la piept, mai era și situația financiară. Mie îmi e frică să o lipesc. Prea multe vrăjeli de-astea. Dacă tu ții de țară și toată lumea te roagă să rămâi … Astea sunt vrăjeli.

Eu totuși cred că a scos cât a putut de la această generație. Sunt jucători de 25-26 de ani în puterea maximă, dar nu cred că și-a dat seama ce jucători nu pot trece la pasul următor”, a declarat Giovanni Becali la Digi Sport.