Golul spectaculos înscris de Ladislau Boloni în timpul meciului România – Grecia din 1987. Imagini inedite

Publicat: 07 09. 2014, 12:52

Înaintea partidei dintre Grecia și România, Dolce Sport a dat publicității câteva secvențe rare surprinse în timpul unui amical dintre cele două țări, din octombrie 1987. Meciul s-a jucat atunci pe stadionul Steaua.

În imagini poate fi văzut golul marcat de Ladislau Boloni, șut din lovitură liberă de la 20 de metri, aproape de vinclu. Cu acea execuție, fotbalistul, care la momentul respectiv avea 34 de ani, a stabilit scorul final.

Pe 7 octombrie 1987, naționala României a întâlnit Grecia, la ultimul meci de verificare al selecționatei conduse de Emeric Ienei înaintea celor două partide decisive din preliminariile Euro 1988.

Țara noastră nu s-a calificat la acel turneu final, din cauza rezultatului cu Austria (0-0).