Prima pagină » Sport » Grupul Astaldi, interesant de un parteneriat cu Primăria Suceava pentru construcția unui stadion

Grupul Astaldi, interesant de un parteneriat cu Primăria Suceava pentru construcția unui stadion

Grupul Astaldi, interesant de un parteneriat cu Primăria Suceava pentru construcția unui stadion
Grupul Astaldi și-a exprimat interesul pentru construcția unui nou stadion în Suceava, în parteneriat public-privat cu Consiliul Local, care ar putea oferi două hectare de teren în zona actualului stadion, spune primarul Ion Lungu, precizând că investiția pentru stadion este de 15 milioane de euro.

Grupul Astaldi și-a exprimat interesul pentru construcția unui nou stadion în Suceava, în parteneriat public-privat cu Consiliul Local, care ar putea oferi două hectare de teren în zona actualului stadion, spune primarul Ion Lungu, precizând că investiția pentru stadion este de 15 milioane de euro.

Primarul a spus că a fost contactat de reprezentanții grupului Astaldi, care și-au exprimat interesul pentru construcția unui stadion nou în municipiul Suceava, în parteneriat public-privat, iar în perioada următoare va fi lansată o dezbatere în Consiliul Local și stabilite condițiile pentru o asemenea colaborare.

Lungu a arătat că municipalitatea nu are fonduri pentru construcția unui nou stadion de care orașul are nevoie, iar în cadrul unui parteneriat public-privat investitorul va primi terenul de aproximativ două hectare, unde este în prezent stadionul municipiului, în apropierea Primăriei, pentru un proiect imobiliar.

„Discuția este despre cum se poate amortiza investiția. Noi putem să le punem la dispoziție terenul actualului stadion”, a spus primarul.

El a arătat că investiția pentru stadion este de minimum 15 de milioane de euro.

Actualul stadion, situat în apropierea sediului Primăriei, nu dispune de autorizație de funcționare, iar împreună cu construcțiile aferene se întinde pe o suprafață de aproape două hectare.

Municipiul Suceava a preluat, în 2010, o suprafață de 12 hectare de teren de la Stațiunea de cercetări agricole, la intrarea în oraș dinspre Fălticeni, pentru construcția unui complex sportiv.

Primarul Sucevei a prezentat în ianuarie 2011 proiectul noului complex sportiv unde urmează să se construiască o sală polivalentă cu o capacitate de 5.000 de locuri, un stadion cu capacitate de 15.000 de locuri, un bazin olimpic, dar și terenuri de sport în aer liber.

Compania italiană Astaldi a fost implicată în multe proiecte importante din România, precum construcția unor tronsoane de autostradă, a Arenei Naționale și a Pasajului Basarab, ambele în București, urmând să conducă, totodată, consorțiul care va realiza magistrala de metrou Râul Doamnei-Hașdeu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile