Hagi: Burleanu trebuie să ducă România pe locul trei mondial, „generația de aur” a dus-o pe patru

Hagi: Burleanu trebuie să ducă România pe locul trei mondial, generația de aur a dus-o pe patru
Publicat: 20/03/2014, 13:20
Actualizat: 03/02/2019, 04:35

"Este nevoie de un proiect național pe zece ani foarte puternic la nivel de copii și juniori. Este o muncă a dracului de grea timp de zece ani. Noul președinte al federației are un target foarte important, acela de a duce echipa națională pe locul trei în lume. Noi am dus România pe locul patru, acum noua echipă (n.r. – de la FRF) să o ducă pe trei. Sper să ducă echipa națională pe locul trei în zece ani, în șase, în patru ani. O să stăm, o să ne uităm, o să privim și vedem unde ajunge. E un «challenge» important pe care și l-au luat, sperăm să îl realizeze", a spus, joi, Hagi, într-o conferință de presă.

Gheorghe Hagi îi cere explicații noului șef al federației după ce acesta a afirmat că în fotbalul românesc a venit revoluția după 24 de ani. El menționează că a făcut parte din perioada în care Mircea Sandu a fost președinte și nu înțelege de ce era nevoie de o revoluție după performanțele sale cu echipa națională. "Dânsul (n.r. – Răzvan Burleanu) a spus că a venit revoluția în fotbalul românesc după 24 de ani. Asta a fost prima declarație a dânsului. Păi în ăia (n.r. – 24 de ani) suntem și noi, «generația de aur». Eu mă includ în perioada 1990-2000 în care fotbalul românesc a făcut cele mai mari performanțe din istorie. Ce înseamnă această revoluție? Dacă îmi traduce dânsul ce înseamnă ar fi… Dar eu nu am înțeles. Președintele vechi (n.r. – Mircea Sandu) cu jucătorii și antrenorii au dus echipa pe locul patru în lume în acești 24 de ani. Oare ce înseamnă acești 24 de ani de care vorbește? Pun și eu o întrebare. Să fie mai clar (n.r. – Răzvan Burleanu). În acești 24 de ani, România a avut trei mondiale și două europene, sau trei europene și două mondiale unde s-a făcut performanță. 24 de ani… probabil a greșit numărul, poate trebuia să zică mai puțin. Probabil președintele vechi, sau Nașu' cum îi zice lui Mircea Sandu, trebuia să îi dea un răspuns. Pentru că sunt 24 de ani în care Mircea Sandu și noi am reprezentat România așa cum trebuie în lume", a menționat Hagi.

Întrebat dacă echipa națională nu ar fi putut obține performanțele din anii '90 și fără Mircea Sandu , Hagi a răspuns: "Nu contează, el a fost. El a pus la dispoziție, el a realizat. Mircea Sandu a fost președintele FRF și ca orice om a făcut lucruri bune și mai puțin bune. Nu omiteți, nu scoateți numai lucrurile negative. Trebuie scoase și lucrurile pozitive. Și nu mă acuzați pe mine că am fost pro MirceaSandu. Pentru că eu întotdeauna când a fost de criticat, am criticat. Numai că el a dus echipa acolo, el era în conducere".

Echipa națională a României, care a participat ultima oară la un turneu final în 2008 (Campionatul European organizat de Austria și Elveția), se află în prezent pe locul 32, cu 740 de puncte, în clasamentul FIFA Coca-Cola.

Răzvan Burleanu a fost ales în 5 martie la conducerea Federației Române de Fotbal, el primind 113 voturi în turul doi de scrutin, față de 59 câte a avut contracandidatul său, fostul arbitru Vasile Avram.

Hagi a participat, joi, la conferința de presă de lansare a ediției 2014 a Cupei Hagi Danone, competiție destinată copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Zodiile care vor primi o nuia de la Moș Nicolae. N-au fost cuminți în ultima...
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Câți dintre utilizatorii de smartphone-uri ar renunța la sex mai degrabă decât la dispozitivele lor?