Hagi dorește să antreneze în Rusia
Groznîi
Sursa citată notează că atât Kuban Krasnodar, cât și Terek Groznâi au optat în cele din urmă pentru alți tehnicieni: Kuban l-a angajat pe Viktor Goncearenko în locul lui Dorinel Munteanu, iar Terek pe Rașid Rahimov în locul lui Iuri Krasnojan. „Impresarii lui Maradona din Carpați sunt în contact cu conducătorii clubului Dinamo Moscova, echipă antrenată de un fost coechipier din naționala României, Dan Petrescu”, a precizat Izvestia.
Marți, presa engleză a scris că antrenorii Dan Petrescu (Dinamo Moscova) și Roberto Di Matteo (ex-Chelsea) se află printre variantele pentru înlocuirea olandezului Martin Jol la conducerea tehnică a echipei Fulham. Conducătorii clubului englez doresc să-l înlocuiască pe Martin Jol, ce a avut un start slab de sezon la gruparea londoneză.
După disputarea a 11 etape, echipa Fulham ocupă locul 18, retrogradabil, cu 10 puncte.
Vicepreședintele clubului Dinamo Moscova, Ghenadi Soloviov, a negat existența vreunei oferte pentru Petrescu, dar și faptul că gruparea din capitala Rusiei ar dori înlocuirea românului. „Tot apar astfel de zvonuri, că am vrea să scăpăm de Petrescu sau că se interesează alții de el. Mereu am spus asta”, a spus Soloviov, pentru presa rusă.