Halep a abandonat în optimile de la Wuhan. Ce a declarat după retragere
Reprezentanta de 20 de ani a Kazahstanului se afla la conducere pe tabelă, 5-4 în primul set, după ce revenise de la 2-4, în momentul în care Simona Halep s-a retras. Simona Halep a declarat, după ce a abandonat meciul cu Elena Ribakina, că accidentarea e de natură musculară. Sportiva noastră a explicat că problemele la spate par diferite față de hernia de disc suferită anul trecut, dar durerile sunt în aceeași zonă.
„Este o accidentare în zona lombară. Cred că e mai mult musculară, dar nu știu până nu fac un control. S-a produs la 4-4, 0-30, cu reverul, am simțit o durere ascuțită. Nu știu încă (n.red. – dacă este la fel ca precedenta accidentare la spate). Pare un pic diferită, dar este în aceeași zonă”, a declarat Halep, potrivit site-ului WTA.
Simona Halep este așteptată să evolueze săptămâna viitoare la turneul Premier Mandatory de la Beijing, dacă se va recupera. Românca ocupă în acest moment locul 5 în clasamentul WTA LIVE, după ce, prin victoria de marți în fața Barborei Strycova a întrecut-o pe Bianca Andreescu, însă va fi depășită de Petra Kvitova sau de Kiki Bertens dacă una dintre aceste două jucătoare va câștiga trofeul la Wuhan.