Prima pagină » Sport » Halep a ratat calificarea în sferturile de finală la Beijing

Halep a ratat calificarea în sferturile de finală la Beijing

Halep a ratat calificarea în sferturile de finală la Beijing
Jucătoarea de tenis Simona Halep (locul 5 în clasamentul mondial) a pierdut, joi, meciul cu sportiva chineză Shuai Zhang (poziția 36 WTA), scor 0-6, 3-6, și a ratat calificarea în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Beijing, China, disputat pe suprafață dură.

Simona Halep (5 WTA) a început foarte slab meciul cu Shuai Zhang (36 WTA) și a cedat primul set fără drept de apel, scor 0-6. Sportiva originară din Constanța și-a revenit în debutul manșei secunde și a câștigat pe serviciul adversarei încă din debut. Halep nu a putut să mențină avantajul break-ului și a cedat serviciul în game-ul șase, când Zhang a restabilit egalitatea, 3-3.

Jucătoarea din China a reușit break-ul decisiv la scorul de 4-3 și apoi a închis meciul în favoarea sa, cu 6-3. În manșa secundă, Zhang a reușit numai puțin de cinci game-uri consecutive, de la 3-1 pentru Simona Halep.

În urma acestui rezultat, bilanțul întâlnirilor directe a devenit 2-1 în favoarea chinezoaicei, care a bifat ultimele două victorii, ambele în acest an.

Simona Halep (25 de ani) a fost cotată cu a patra șansă la câștigarea Openului Chinei, competiție dotată cu premii totale în valoare de 6.289.521 de dolari. În 2015, românca a pierdut în primul tur, iar cea mai bună performanță la Beijing a realizat-o în 2014, sferturi de finală.

În sferturile de finală, Shuai Zhang va juca cu Johanna Konta (11 WTA), care a trecut în optimile de finală de Karolina Pliskova, scor 6-1, 3-6, 7-6. Pentru parcursul de la Beijing, jucătoarea din România și-a asigurat 120 de puncte WTA și un cec în valoare de 62.768 de dolari.