Halep, Sharapova și Bouchard le-au dat sfaturi tinerelor tenismene pentru conferințele de presă. Simona: Nu adormi – VIDEO
Într-o atmosferă relaxată, Simona Halep, Biancu Andreescu, Ashleigh Barty, Eugenie Bouchard, Elina Svitolina, Sloane Stephens, Karolina Pliskova, Naomi Osaka, Kiki Bertens și Maria Șarapova le-au oferit sfaturi amuzante tinerelor jucătoare pentru conferințele de presă.
„Nu adormi în timpul conferințelor de presă. Arată puțină personalitate. Adaugă culoare poveștilor tale”, a spus Halep.
„Mereu lasă telefonul agentului tău pentru a nu putea să-ți faci poze în timpul conferinței”, a fost sfatul lui Eugenie Bouchard.
„Nu-ți fie teamă să spui ce gândești. Vrem să știm cum te simți”, a adăugat și Maria Șarapova.
Simona Halep (4 WTA) debuteză la turneul din Toronto miercuri, împotriva americancei Jennifer Brady (76 WTA). Sportiva din România este deținătoarea turneului din Canada.
Foto: Hepta