Horia Tecău s-a calificat în sferturi de finală la dublu, la Toronto

Publicat: 07 08. 2014, 22:49
Actualizat: 29 09. 2018, 23:04

Tecău și Rojer au învins, în optimile de finală, cu scorul de 7-6 (1), 6-1, după o oră și 14 minute, cuplul francez Michael Llodra/Nicolas Mahut, cap de serie numărul 8.

În sferturile de finală, Horia Tecău și Jean-Julien Rojer vor întâlni perechea Alexander Peya/Bruno Soares (Austria/Brazilia), cap de serie numărul 2, care a trecut, cu scorul de 6-4, 6-1, de cuplul spaniol David Ferrer/Guillermo Garcia-Lopez.

Pentru calificarea în sferturile de finală la Toronto, Tecău și Rojer vor primi 180 de puncte în clasamentul de dublu și un cec în valoare de 23.380 de dolari.