Tecău și Rojer au învins, în finală, cu scorul de 6-4, 6-2, după o oră și patru minute, cuplul Kevin Anderson/Jeremy Chardy (Africa de Sud/Franța).
Pentru succesul obținut la Valencia, Horia Tecău și Jean-Julien Rojer vor primi 500 de puncte în clasamentul de dublu și 115.300 de euro.
Tecău și Rojer au cucerit al optulea trofeu în acest an. Ei s-au mai impus la Shenzhen, Washington, s-Hertogenbosch, București, Casablanca, Zagreb și Beijing și au mai jucat o finală, la Rotterdam.
Perechea româno-olandeză are mari șanse să evolueze la Turneul Campionilor de la Londra.