Prima pagină » Sport » Ianis Hagi: „Ne-am îndeplinit primul obiectiv și am câștigat GRUPA” / Mijlocașul transmite care va fi următorul obiectiv al „Generației de Suflet”

Ianis Hagi: „Ne-am îndeplinit primul obiectiv și am câștigat GRUPA” / Mijlocașul transmite care va fi următorul obiectiv al „Generației de Suflet”

Ianis Hagi: „Ne-am îndeplinit primul obiectiv și am câștigat GRUPA” / Mijlocașul transmite care va fi următorul obiectiv al „Generației de Suflet”
Ianis Hagi, Facebook

Ianis Hagi, mijlocașul Naționalei, a transmis că următorul obiectiv al echipei sale este să meargă până la capăt. 

„Ne-am îndeplinit primul obiectiv şi am câştigat grupa. Pe lângă obiectivul fotbalistic, aveam şi obiectivul de a scoate lumea în stradă, de a fi mândri de această generaţie și cred eu că am reușit să o facem”.

Ianis Hagi își propune următorul obiectiv

Hagi a transmis pentru PRO TV că speră ca Naționala să termine acest turneu final cât mai târziu:

„Ne dorim să terminăm acest turneu final cât mai târziu. Suntem la primul turneu final ca echipă, dar avem un tonus bun”. 

El a spus că pentru „tricolori” calificarea în optimile de finală ale Campionatului European nu reprezintă o surpriză:

„Este o surpriză pentru cei care nu ne cunosc. Mentorii pe care noi i-am avut de mici copii ne cunosc personalitatea, suntem învingători”. 

Hagi mai spune că el și echipa sa pornesc la meci cu gândul la victorie, nu la egal:

„Noi nu luăm niciun meci cu gândul la egal, încercăm mereu să mergem la victorie. Cu aceste rezultate am ridicat ştacheta şi va fi greu să ne menţinem acolo. Dar vom da 100% pentru echipa naţională şi vom muri pentru acest tricou”. 

Este pentru prima oară din 2000 când România a trecut de faza grupelor. Atunci, România nu s-a clasat pe primul loc.  Naționala va juca în optimile de finală ale EURO 2024 pe 2 iulie, cu a treia clasată din Grupa A, B, C sau D.

Citește și: Ianis HAGI are nunta programată în ziua finalei Euro 2024/Invitatul surpriză care a anunțat că va veni special pentru el. „La alții nu merg!”

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?