09:17
Echipa de baschet feminin ICIM Arad s-a calificat sâmbătă, la Brno, în finala Ligii Europei Centrale (CEWL), după ce a eliminat formația cehă Kara Trutnov, în prima semifinală a competiției.
Formația antrenată de Dan Moraru s-a impus cu scorul de 85-66 (39-38) și așteaptă disputarea celei de-a doua semifinale, tot sâmbătă, dintre DSK Miskolc-Valosun Brno, pentru a-și cunoaște adversara din finala mare.
Aceasta este programată duminică, după finala mică, pentru medalia de bronz.
ICIM Arad a încheiat grupa B din CEWL neînvinsă și s-a calificat la Turneul Final Four de pe primul loc.
În 2011, ICIM a câștigat CEWL.