Il Luce RELOADED. Nea Mircea, noul antrenor al Naționalei, poate deveni seniorul all-time la un turneu final

Publicat: 05 08. 2024, 18:15
Actualizat: 05 08. 2024, 18:16

This browser does not support the video element.

Mircea Lucescu, în vârstă de 79 de ani, este noul selecționer al României, după negocieri maraton de trei ore și jumătate cu președintele FRF, Răzvan Burleanu. Lucescu  revine după 40 de ani la cârma Naționalei, după ce, în numai în ultimii 20 de ani a refuzat postul de vreo 20 de ori. În cazul unui succes în calificări, în 2026, el va deveni seniorul all-time pe o bancă.

După lungi negocieri cu Răzvan Burleanu, Mircea Lucescu a acceptat până la urmă să devină noul selecționer al României. Prezentarea oficială a lui Il Luce ca noul selecționer al reprezentativei tricolore va avea loc marți, de la ora 11:30, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Casa Fotbalului.

„Reprezentanții mass-media sunt invitați marți, 6 august, începând cu ora 11:30, la Casa Fotbalului, pentru o conferință de presă. La evenimentul ce va avea loc de la ora 11:30, în sala „Nicolae Dobrin”, vor participa președintele FRF, Răzvan Burleanu, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, și domnul Mircea Lucescu”, se arată într-un comunicat postat de către FRF pe site-ul oficial.

Il Luce le suflă în ceafă lui Sir Alex Ferguson și Guardiola

Mircea Lucescu este al treilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului. Antrenorul român a adunat 35 de trofee în palmares și se află în urma lui Pep Guardiola, tehnicianul celor de la Manchester City, care are 39 de trofee, și a lui Sir Alex Ferguson, care a reușit să-și pună în vitrină 49 de trofee, cele mai multe dintre ele cu Manchester United (38 de trofee).

În cariera sa, Mircea Lucescu a antrenat echipa națională a Turciei, Zenit, Șahtior Donețk, Dinamo Kiev, Beșiktaș, Galatasaray, Rapid, Inter Milano, Reggiana, Brescia, Pisa, Dinamo, echipa națională a României și Corvinul Hunedoara.