Ilie Năstase a povestit despre cum a fost implicat, pe nedrept, tatăl lui în „Jaful secolului”
Gheorghe Năstase, tatăl lui Ilie, avea funcția de colector la Banca Națională. Se afla la locul de serviciu în momentul jafului, iar Securitatea i-a săltat pe el și pe șoferul mașinii, bănuiți că ar fi fost complici la jaf, transmite Libertatea.
„Aveam 13 ani când tata era colector la bancă. Mergeam cu el sâmbăta și duminica să-l ajut să strângă banii de la producători, de la fabricile de pâine, de lapte… Căram sacii cu bănet cot la cot cu tata, mai câștigam și eu un leuț de buzunar. Așa era în acea vreme, colectorul mergea zilnic să adune banii… Tata nici nu se afla în mașină atunci, era în bancă, dar pentru că nu îi aveau pe adevărații vinovați, au fost săltați atât el, cât și șoferul mașinii”, a povestit Năstase.
Gheorghe Năstase a fost arestat și bătut de autorități. Ilie și cu mama sa au suferit de foame timp de câteva luni, deoarece singurul care avea salariu era tatăl. „A fost bătut cu bestialitate, dar a scăpat cu viața pentru că era un munte de om, cântărea aproape 100 de kilograme. Când a ieșit de acolo abia dacă mai avea jumătate. Șoferul dubei a murit în pușcărie, nu a rezistat terorii… În anchetă au fost cooptați atunci și boxeri de la Dinamo! Loveau în tata fără să lase urme. De la situația asta mi se trage mie ura față de Dinamo. Eu țin cu Steaua!”, a mai spus Ilie Năstase.
Gheorghe Năstase a scăpat deoarce fiul lui mai mare lucra în armată și îl cunoștea pe Gheorghe Maurer. Acesta a intervenit la Gheorghe Gheorghiu-Dej, președintele României din acea perioadă, i-a spus exact ce s-a întâmplat, iar tatăl lui Ilie a fost eliberat.