Înalta Curte a admis recursul FCSB și va judeca palmaresul echipei Steaua
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul celor de la FCSB, iar palmaresul echipei Steaua va fi judecat peste aproximativ șase luni.
Instanța supremă a decis să accepte recursul celor de la FCSB legat de palmares și s stabilit termenul pentru luna noiembrie a acestui an, relatează
„Instanța a respins excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimatul-reclamant Clubul Sportiv al Armatei, Steaua Bucureşti. Admite, în principiu, recursul declarat de pârâta SC Fotbal Club FCSB împotriva deciziei nr. 1034A din 28 iunie 2021 şi a încheierii din 10 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti. Fixează termen la 3 noiembrie 2022”, se precizează în încheierea completului Înaltei Curți, din 12 mai, publicată pe site-ul instituției.
Argumentele avocaților
„Deși decizia din apel a fost favorabilă FCSB, în sensul că instanța a constatat că palmaresul echipei Steaua după anul 2003 nu aparține CSA, iar actuala echipă de fotbal a Armatei nu este continuatoarea echipei istorice Steaua București, am formulat recurs. Instanța supremă trebuie să lămurească natura juridică a instituției de drept a palmaresului sportiv și respectiv dacă palmaresul unei echipe de fotbal căreia i s-a asigurat continuitatea sportivă și competițională, este unic și aparține entității juridice care o deține în prezent” – Adrian Căvescu, avocatul FCSB, conform sursei citate pentru Digisport.
FCSB a cerut anularea, respectiv decăderea tuturor mărcilor “Steaua” aparținând CSA și constatarea mărcii notorii „Steaua” aparținând FCSB, din anul 2003.
Reprezentanții CSA Steaua susțin că formația din Liga 2 este continuatoarea echipei care a cucerit Cupa Campionilor în 1986, iar daunele pretinse sunt în valoare totală de 37 de milioane de euro.
Conform celor de la CSA Steaua, FCSB ar fi profitat fără temei legal de pe urma mărcii „Steaua” în perioada 2004-2014. Curtea de Apel București va fi nevoită să rejudece în totalitate dosarul.
În plus, CSA Steaua a cerut la FRF dezafilierea FCSB-ului și excluderea din cupele europene, arată sursa citată.
Palmaresul echipei Steaua, potrivit site-ului fcsteaua.ro:
- Liga Campionilor: 7 mai 1986, Sevilla
1989: A.C Milan – Steaua București 4-0 (au marcat cate doua goluri Marco Van Baste si Rudd Gullit)
- Câștigătoare a Super Cupei Europei:
1987: Steaua București – Dinamo Kiev 1-0 (a marcat Gheorghe Hagi)
- Finalista a Cupei Intercontinentale:
1987: River Plate – Steaua București 1-0
- Campioana a României de 26 de ori în edițiile:
1951, 1952, 1953, 1956, 1959/1960, 1960/1961, 1967/1968, 1975/1976, 1977/1978, 1984/1985, 1985/1986, 1986/1987, 1987/1988, 1988/1989, 1992/1993, 1993/1994, 1994/1995, 1995/1996, 1996/1997, 1997/1998, 2000/2001,2004/2005, 2005/2006, 2012/2013, 2013/2014, 2014/2015
- Câștigătoare a Cupei României de 22 de ori în edițiile:
1949, 1950, 1951, 1952, 1955, 1962, 1966, 1970, 1971, 1976, 1979, 1985, 1986, 1987, 1988 (Cupa retrasa de Steaua), 1989, 1992, 1996, 1997, 1998, 1999, 2010/2011, 2014/2015
- Câștigătoare a Supercupei României de 6 de ori în edițiile: 1994, 1995, 1998, 2001, 2006, 2013
- Câștigătoare a Cupei Ligii 1 data în ediția 2014/2015